Actualitate/Coronavirus

O altă perspectivă asupra crizei de materiale pentru coronavirus: Am plătit 25.000 de teste, apoi ne-au anunțat că au încheiat contract cu Franța și nu ni le mai pot da, ne trimit banii înapoi – Coronavirus

3 minute necesare pentru a citi articolul

Cererea pentru materiale sanitare necesare în timpul pandemiei de coronavirus a crescut brusc pentru produse care nu erau neapărat stocabile, nefiind atât de solicitate până acum, iar producătorii fac eforturi disperate pentru a își crește capacitatea de producție, lucru care nu se poate întâmpla însă de pe o zi pe alta, a explicat Codrin Bernevig, secretarul general al Asociației Furnizorilor de Produse Medicale din România, într-un interviu acordat HotNews.ro.

“Nu se găsesc ventilatoare cu livrare mai devreme de iulie”

Codrin Bernevig a mărturisit, în interviul pentru HotNews.ro, că “Noi am pățit următorul lucru cu o firmă: aveam plătite 25.000 de teste rapide și ne-au anunțat că au încheiat contract cu Guvernul Franței și că nu ni le mai pot da, așa că ne trimit banii înapoi.”

“Cu testele am reușit să găsim o soluție și am rerutat produse pe Canada”, spune Codrin Bernevig.

El subliniază că una dintre principalele probleme este aceea că anumite materiale nu se găsesc: “Ventilatoare (de suport respirator pentru terapie intensivă – n.red.) nu se găsesc pe nicăieri cu livrare mai devreme de iulie. Furnizorul îți dă un preț, noi am achitat două ventilatoare acum două săptămâni la un preț și le așteptam în 6 săptămâni, iar ieri ne-au anunțat că termenul de livrare este iulie și că ne costă de 3 ori mai scump.”

Cererea pentru anumite materiale a crescut brusc, iar unele dintre aceste produse nu erau stocabile, subliniază reprezentantul Asociației Furnizorilor de Produse Medicale din România: “Nu stătea nimeni cu 100 de ventilatoare pe stoc, să aștepte să le vândă cândva.”

Materiale sanitare aduse din Coreea de Sud

Ventilatoarele de suport respirator despre care vorbește Codrin Bernevig sunt folosite în secțiile de terapie intensivă și sunt vitale pentru îngrijirea pacienților care dezvoltă forme grave ale bolii după ce se infectează cu coronavirus. România are în acest moment în jur de 2.600 de paturi de terapie intensivă și doar aproximativ jumătate dintre ele sunt dotate cu ventilatoare de suport respirator, potrivit declarațiilor medicului Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de ATI și președintele comisiei ATI din Ministerul Sănătății.

“Prețul transportului a crescut îngrozitor de mult”

Codrin Bernevig mai spune că și testele PCR (Polymerase Chain Reaction), care se lucrează în laborator și sunt mai precise decât cele rapide, chiar dacă obținerea rezultatului durează mai mult, sunt extrem de greu de găsit: “Testele PCR iarăși vin foarte puține, sunt foarte multe comenzi, iar producătorii nu fac față și preferă să trimită puțin către fiecare client. Asta a fost o zonă… aceste teste nu se făceau în mod uzual. Producătorul din Marea Britanie a primit acum comezi în valoare de 9 milioane de euro, care este dublul cifrei de afaceri de anul trecut. Acum, încearcă să subcontracteze o altă fabrică pentru a își crește capacitățile de producție, dar asta durează.”

O altă mare problemă sau chiar principala, cel puțin în ultimele două săptămâni, o reprezintă transportul internațional și întârzierile foarte mari: ” Sunt întârzieri la transportul internațional din cauza volumelor mari care pleacă din China. Prețul transportului a crescut îngrozitor de mult, de exemplu pentru 350.000 de măști, inițial prețul era 4.900 de dolari, iar după ce au stat 8 zile pe aeroport, așteptând să fie încărcate, în final a trebuit să plătim 31.000 de euro ca să le aducem printr-o altă firmă de transport.”

Reprezentantul Asociației Furnizorilor de Produse Medicale din România crede că “Ar trebui găsită o soluție cu transportatori privați, nu știu cine are avioane care să meargă până în China. Am înțeles că Guvernul României a reușit să folosească din cota NATO și să faca transport din Coreea de Sud cu un avion. Eu cred că asta ar fi soluția și pentru China și cred că se lucrează deja la asta.”



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Tenis

DigiSport: Ce a găsit Simona Halep în cameră, în ziua în care a împlinit 30 de ani

Simona Halep (locul 14 WTA) împlinește astăzi, 27 septembrie, 30 de ani. Citeste articolul complet pe sport.hotnews.ro
Economie | Auto

În august vânzările de mașini electrice și hibride plug-in le-au depășit în premieră pe cele diesel în Europa. Dacia Sandero a fost din nou cel mai vândut model - Auto

​Luna trecută piața europeană a mașinilor noi a scăzut cu 18%, arată datele JATO, însă cel mai vândut model auto a fost…
Actualitate | Politic

Referendumul pe care Emil Boc îl anunța ca un prim pas pentru schimbarea hărții României nu a fost validat - Politic

​​Unirea municipiului Buzău cu comuna Țințești, în urma unui referendum, era dată de exemplu de Emil Boc când a propus o lege…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *