Actualitate | Coronavirus

Coronavirus în lume: Proteste față de restricții au avut loc în mai multe țări din Europa – Coronavirus

2 minute necesare pentru a citi articolul

O manifestaţie antiguvernamentală în capitala Varşovia, unde manifestanţii au denunţat „încălcarea drepturilor şi libertăţilor civice” a fost oprită de Poliția poloneză, relatează AFP, potrivit Agerpres. Proteste similare au avu loc și în Germania, Elveția, Marea Britanie, dar și România.

În Polonia, un important dispozitiv de poliţie a recurs la gaze lacrimogene împotriva celor câteva sute de protestatari şi a operat arestări.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Varşovia, Sylwester Marczak, a explicat că a fost o „reuniune ilegală” în condiţii de pandemie.

Pe Facebook, organizatorii protestului, care se declară independenţi, au explicat că sunt indignaţi de „anvergura încălcării drepturilor şi libertăţilor civice”. Lor li s-au alăturat antreprenori nemulţumiţi de ajutorul furnizat de guvern economiei în criză, pe care îl consideră insuficient, a consemnat AFP.

Şi în Germania, mii de oameni au manifestat sâmbătă împotriva restricţiilor impuse pentru a limita pandemia, în multe cazuri cu mult mai mulţi participanţi decât era aprobat, notează dpa.

La Munchen, au vrut să ia parte la manifestaţie mult peste cei 1000 de participanţi aprobaţi de municipalitate, dar poliţia nu le-a permis intrarea în zona prevăzută pentru protest, piaţa Theresienwiese, unde are loc de regulă Oktoberfest. Totuşi, protestatarii au rămas în cea mai mare parte paşnici.

Municipalitatea permisese manifestaţia cu condiţia unei participări de până la 1000 de persoane, la o distanţă de 1,5 metri una de alta şi pentru nu mai mult de două ore.

Proteste similare au avut loc între altele şi la Berlin, Stuttgart, Hamburg, Koln, Dusseldorf, Dortmund şi Essen.

La Frankfurt, poliţia s-a confruntat cu misiunea dificilă de a-i ţine la distanţă pe protestatari şi contramanifestanţi, fiecare tabără numărând circa 1500 de participanţi. Un bărbat a fost arestat după ce a făcut salutul nazist, care este ilegal în Germania.

În Germania au avut loc şi pe parcursul săptămânilor trecute manifestaţii împotriva restricţiilor de pandemie, de multe ori fără a ţine cont de noile reguli de distanţare socială şi igienă şi având între participanţi adepţi ai teoriilor conspiraţiei, antivaccinişti şi populişti de dreapta, notează dpa.

Proteste împotriva restricţiilor anticoronavirus s-au desfăşurat sâmbătă şi în Elveţia, unde adunările de peste 5 persoane sunt interzise. Forţele de ordine au blocat accesul în Piaţa federală din Berna, în apropiere de care se află sediul guvernului şi parlamentului elveţian, în timp ce manifestanţii – în majoritate persoane mature, a constatat AFP – s-au apropiat de piaţă purtând pancarte cu mesaje precum „Dictatura nu este solidară”. Circa 10 dintre protestatari au fost reţinuţi de poliţie.

Şi poliţia din Londra a operat sâmbătă arestări pentru încălcarea deliberată a regulilor de distanţare socială în cadrul unui protest împotriva restricţiilor, în primul weekend după ce premierul Boris Johnson a anunţat o uşoară relaxare a lockdown-ului în Anglia, a relatat Reuters.

Un număr de 19 persoane au fost reţinute şi alte 10 amendate în Hyde Park, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Fotbal

Denis Drăguș a mai înscris un gol pentru Standard Liege - Fotbal

Denis Drăguş a marcat un gol în meciul câştigat de echipa Standard Liege, miercuri, pe terenul formației Eupen, scor 2-0. Confruntarea a…
Economie/Companii

Ana Birchall a fost numită la Nuclearelectrica ca Reprezentant Special pentru Proiecte Strategice si Relatii Internationale - Companii

Ana Birchall a fost numită la Nuclearelectrica ca Reprezentant Special pentru Proiecte Strategice si Relatii Internationale. Cum motivează compania această numire? ”Rolul…
Actualitate | Esenţial

Guvernul urmează să aprobe noi sancţiuni pentru conducătorii auto care comit abateri de la legislaţia rutieră / Ce înseamnă comportament agresiv la volan - Esential

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *