Actualitate | Coronavirus

„Obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 reprezintă singura opțiune realistă” – Academiile franceze de medicină și farmacie – Coronavirus

1 minute necesare pentru a citi articolul

Obligativitatea vaccinarării împotriva coronavirusului a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani reprezintă singura opţiune realistă pentru menţinerea sănătăţii, au transmis într-un comunicat comun Academia franceză de medicină şi Academia franceză de farmacie.

„În ceea ce priveşte totalul populaţiei cu vârsta de cel puţin 12 ani, obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 reprezintă singura opţiune realistă în ceea ce priveşte responsabilitatea personală şi angajamentul solidar de menţinere a sănătăţii proprii, a altora şi de a se ajunge la imunitate colectivă”, se arată în comunicatul amintit, potrivit News.ro.

„Obligativitatea se impune atunci când un vaccin eficient şi bine tolerat poate stăpâni o infecţie severă, potenţial mortală şi de necontrolat prin alte mijloace. Mai multe maladii au justificat o astfel de decizie în Franţa: variola (1902-1984), difteria (1938), tetanosul (1940), tuberculoza (1950-2007), poliomielita (1964). Mai recent, 11 vaccinuri pentru sugari au devenit obligatorii în 2017”, adaugă cele două academii.

Academia de medicină şi cea de farmacie din Franţa au subliniat că este necesară solidaritate în plan internaţional în ceea ce priveşte vaccinarea. “Covid-19 întruneşte toate caracteristicile care justifică obligativitatea vaccinării”.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Fotbal

Digisport: Au ajuns la un acord! Cât plătește miliardarul rus Roman Abramovich pentru "tancul maghiar"

Attila Szalai (23 de ani), „turnul de control” al lui Fenerbahce, ar fi bătut palma cu Chelsea pentru un transfer în această…
Actualitate | Internaţional

Situația din Ucraina: Nord-Stream 2 a devenit o pârghie principală a SUA contra Rusiei - International

​Mult timp ţintă a criticilor diplomaţiei americane, controversatul gazoduct Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, în privinţa căruia preşedintele SUA Joe…
Actualitate | Cultură

Premiile Academiei pentru 2019; regizoarea Anca Damian şi scriitorul Mirel Taloş, printre laureaţi - Cultura

Premiile Academiei Române pentru anul 2019 sunt decernate, miercuri, în format hibrid, printre laureaţi numărându-se regizoarea Anca Damian, pentru lung-metrajul de animaţie…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *