Actualitate | Coronavirus

Raport ECDC: Cazurile de Covid-19 vor creşte probabil mai mult în rândul copiilor / Măsuri propuse pentru viitorul an şcolar – Coronavirus

2 minute necesare pentru a citi articolul

Centrul European de Preveniree şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat un raport despre COVID-19 la copii şi rolul pe care îl joacă şcoala în transmiterea bolii. Potrivit raportului, în următoarele luni, cazurile de COVID-19 la copii vor creşte probabil mai mult decât la adulţi, care sunt vaccinaţi în număr tot mai mare, potrivit News.

În plus, având în vedere riscul continuu de transmitere în rândul copiilor nevaccinaţi, este esenţial ca sistemul educaţional să fie pregătit înainte de anul şcolar care urmează.

Distanţarea fizică, măsurile de igienă şi testarea la timp a cazurilor simptomatice rămân fundamentale pentru prevenirea transmiterii în mediul şcolar. Doar închiderea şcolii este insuficientă pentru a evita transmiterea comunitară dacă alte măsuri, precum cele indicate mai sus, nu sunt utilizate.

Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a declarat: „Protejarea celor mai vulnerabili din societatea noastră a fost o prioritate de-a lungul crizei. Închiderea prelungită a şcolilor din UE a avut un impact negativ asupra sănătăţii copiilor şi adolescenţilor noştri. A dus la probleme precum izolarea socială, stres, anxietate şi simptome depresive – acest lucru este, desigur, foarte îngrijorător. Cu toţii dorim să ne asigurăm că ei pot continua să meargă la şcoală şi să-şi trăiască viaţa în cel mai sigur mod posibil. Pentru a face acest lucru, măsurile din şcoli, cum ar fi distanţarea fizică şi alte mijloace de reducere a riscurilor de transmitere, se vor dovedi esenţiale pentru a preveni transmiterea şi pentru a menţine şcolile deschise, în special acum, când varianta Delta circulă din ce în ce mai mult”.

Mariya Gabriel, comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a afirmat: „Copiii şi adolescenţii au fost puternic afectaţi de închiderea şcolilor şi de învăţământul la distanţă în timpul acestei pandemii. În timp ce ne pregătim pentru anul şcolar viitor, raportul ECDC vine într-un moment vital. Trebuie să fie prioritatea noastră să protejăm sănătatea şi bunăstarea copiilor noştri. Măsurile trebuie adaptate pentru a preveni transmiterea, precum şi pentru a oferi copiilor un mediu de învăţare şi predare sigur”.

Acest raport se bazează pe actualizările prezentate în rapoartele anterioare ale ECDC pe această temă publicate în august şi decembrie 2020.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Esenţial

Digi24 VIDEO EXCLUSIV Mircea Geoană: NATO consideră posibil scenariul unei intervenții armate ruse în Ucraina. Cum răspunde Alianța amenințărilor Moscovei - Esential

NATO evaluează ca posibil scenariul unei intervenții armate a Rusiei în Ucraina, iar această variantă este „preocupantă”, spune secretarul general-adjunct al NATO,…
Actualitate | Internaţional

Reacția Chinei față de boicotul SUA: O manipulare politică. Niciun politician american nu a fost invitat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing - International

Ambasada Chinei la Washington a calificat luni anunţul SUA de boicotare diplomatică a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing drept ”un…
Actualitate | Internaţional

E oficial: Diplomații americani vor boicota Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing - International

SUA au anunțat boicotul diplomatic al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, din 2022, relatează CNN și BBC. Anunțul oficial a…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *