Actualitate | Coronavirus

Un doctor care s-a întâlnit cu Vladimir Putin săptămâna trecută, infectat cu Covid-19 – Coronavirus

1 minute necesare pentru a citi articolul

Medicul șef al principalului spital moscovit care tratează bolnavii de coronavirus și care l-a primit săptămâna trecută pe Vladimir Putin în incinta spitalului a anunțat marți că este infectat cu Covid-19, scrie AFP.

“Putin este testat în mod regulat. Totul este normal”, a reacționat imediat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui, potrivit agenției Interfax.

Foarte activ pe rețeaua socială Denis Protsenko a confirmat că este infectat dar nu are simptome îngrijorătoare. “Da, testul la CoV este pozitiv, dar mă simt foarte bine. Mă izolez în biroul meu unde sunt toate condițiile pentru telemuncă (…) Cred că imunitatea pe care am construit-o în această lună își va face treaba”, a asigurat el.

Președintele rus, 67 de ani, s-a întâlnit cu doctorul când a vizitat spitalul Kommunarka, în periferia Moscovei, și care a devenit în ultimele săptămâni principalul loc de tratare a bolnavilor Covid-19.

Cei doi și-au strâns mâna în fața fotografilor, au luat liftul împreună și au discutat fără mască sanitară.

Începând de luni, o mare parte a Rusiei a fost plasată sub măsuri stricte de carantină.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Tenis

DigiSport: Ce a găsit Simona Halep în cameră, în ziua în care a împlinit 30 de ani

Simona Halep (locul 14 WTA) împlinește astăzi, 27 septembrie, 30 de ani. Citeste articolul complet pe sport.hotnews.ro
Economie | Auto

În august vânzările de mașini electrice și hibride plug-in le-au depășit în premieră pe cele diesel în Europa. Dacia Sandero a fost din nou cel mai vândut model - Auto

​Luna trecută piața europeană a mașinilor noi a scăzut cu 18%, arată datele JATO, însă cel mai vândut model auto a fost…
Actualitate | Politic

Referendumul pe care Emil Boc îl anunța ca un prim pas pentru schimbarea hărții României nu a fost validat - Politic

​​Unirea municipiului Buzău cu comuna Țințești, în urma unui referendum, era dată de exemplu de Emil Boc când a propus o lege…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *