Actualitate | Esenţial

Afganul suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost adus din Grecia / El a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara – Esential

1 minute necesare pentru a citi articolul

Cetăţeanul din Afganistan suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost adus, vineri seară, în România din Grecia. El a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara, potrivit News.

”Astăzi, 9 iulie, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară un cetăţean afgan, urmărit la nivel internaţional, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, la data de 19 aprilie 2021, în Timişoara, victimele fiind 2 cetăţeni afgani”, a anunţat, vineri seară, Poliţia Română.

Bărbatul a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara. Poliţia Română a precizat că urmăritul, semnalat prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen, în baza unui mandat european de arestare, a fost depistat în Grecia, la data de 17 iunie, ca urmare a valorificării informaţiilor furnizate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi a schimbului de date şi informaţii dintre Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi autorităţile poliţieneşti omoloage din Italia şi Grecia.

Ulterior, autorităţile judiciare elene au dispus arestarea, în baza mandatului european de arestare şi predarea acestuia către România, în vederea continuării cercetărilor, în cadrul dosarului penal.

În data de 19 aprilie, în zona Gării de Nord din Timişoara a avut loc o răfuială între migranţi. În urma scandalului, un migrant din Afganistan a murit înjunghiat şi altul a fost rănit. Agresorul a reuşit ulterior să fugă din România, fiind dat în urmărire internaţională.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Sanatate

Omicron aduce pe oră ce trece restricții Africii de Sud din partea statelor lumii - Sanatate

Cu fiecare oră care trece, noi restricții sunt impuse călătoriilor în/din țările Africii de Sud, mai multe state, printre care Australia, Brazilia,…
Sport | Tenis

Cupa Davis: Marius Copil, învingător - România, la un pas de victorie (2-0 cu Peru) - Tenis

Marius Copil (274 ATP) a adus cel de-al doilea punct al României în meciul de Cupa Davis cu Peru (2-0 la general),…
Sport | Fotbal

VIDEO Cea mai lungă degajare cu mâna din istoria fotbalului - Portarul care a intrat în Cartea Recordurilor - Fotbal

Alireza Beiranvand (29 de ani) este legitimat la Boavista, iar recent a intrat în Cartea Recordurilor. Este portarul care a reușit cea…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *