Actualitate | Esenţial

Termenele oprimiste ale ministrului Transporturilor pentru finalizarea unor tronsoane de autostradă aflate în lucru – Esential

2 minute necesare pentru a citi articolul

Tronsonul de autostradă Râşnov-Cristian, aflat “într-un progres fizic de peste 50%”, ar putea fi terminat la sfârşitul acestui an, dacă antreprenorul îşi menţine mobilizarea, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

El a spus că săptămâna trecută a mers pe şantierul autostrăzii Râşnov-Cristian, unde sunt 6,3 kilometri de autostradă şi 3,9 kilometri de drum la patru benzi, care se află “într-un progres fizic de peste 50%, cu mobilizare exemplară a antreprenorului”. Potrivit ministrului, acolo erau peste 200 de muncitori pe şantier, cu peste 100 de utilaje. Tronsonul are ca termen de finalizare 2021, iar dacă se menţine această mobilizare a constructorului, poate fi finalizat la sfârşitul anului, a afirmat Bode, la B1 TV, potrivit Agerpres.

De asemenea, Bode crede că până la 30 noiembrie pot fi finalizate şi cele două loturi de 40 de kilometri, aflate în execuţie, ale autostrăzii Sebeş-Turda.

“Pe autostrada Sebeş-Turda avem două loturi, aproximativ 40 de kilometri. Pe lotul 1 avem un progres fizic de peste 85%, iar pe lotul 2 undeva la 65-70%. Dacă antreprenorii îşi menţin ritmul de mobilizare, până la termenul stabilit – şi anume 30 noiembrie – ei pot să finalizeze cei 40 de kilometri de autostradă”, a susţinut el.

Şi tronsonul Iernut – Cheţani, de 18 kilometri, de pe autostrada Transilvania ar putea fi terminat în luna iunie 2020.

“De asemenea, pe autostrada Transilvania, pe cele trei loturi, Iernut – Cheţani, Cheţani – Câmpia Turzii, respectiv Biharia – Borş, se lucrează în acest moment. Biharia – Borş va fi finalizată înainte de termen, cei 6 kilometri, dar şi Iernut – Cheţani, pentru că acolo avem un progres fizic de peste 90%. Iernut – Cheţani poate fi terminat în luna iunie, sunt 18 kilometri, dar este foarte important ca pe tronsonul celălalt, Cheţani – Câmpia Turzii, să finalizăm breteaua de descărcare. Altfel, cei 18 kilometri rămân muzeu şi nu pot fi descărcaţi nicăieri. De aceea, suntem mobilizaţi cu toate loturile, pentru că am văzut situaţii în anii trecuţi – şi nu puţine – se finaliza un lot şi, pentru că nu era finalizat podul sau nodul de descărcare, aşa cum a fost la Holdea sau cum a fost tronsonul Gilău – Nădăşelu cu podul peste Someş, am rămas 1-2 ani cu autostrăzi muzeu”, a explicat Lucian Bode.




Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Tenis

Bianca Andreescu, încă o eliminare prematură - Învinsă în turul doi de la Eastbourne - Tenis

​Bianca Andreescu nu a stat prea mult nici la Eastbourne. A treia favorită a competiției a fost învinsă în turul doi de…
Monitorizari | Proiecte Infrastructura >> Articole

FOTO Atenție șoferi! Lucrări insuficient semnalizate noaptea pe DN68A, „gaura” din Autostrada A1 dintre Sibiu și Nădlac, atenționează un cititor / CNAIR: „Semnalizarea de drum în lucru este conforma avizului CNAIR – IGPR” - Infrastructura

Pe DN68A, între Margina și Holdea, acolo unde există celebra „gaură” în autostrada A1, singura poțiune lipsă de la Nădlac la Sibiu,…
Economie | Industrie Feroviara

CFR Călători lansează o aplicație mobilă prin care se pot cumpăra bilete - Industrie Feroviara

​CFR Călători anunță lansarea aplicației mobile “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” care este disponibilă pentru telefoane cu sistemul de operare…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *