Actualitate | Esenţial

Un bărbat care trebuia să fie în autoizolare a intrat plin de sânge în spitalul Hârșova și a scuipat și înjurat medicii care îi salvau viața – Esential

2 minute necesare pentru a citi articolul

Un bărbat care trebuia să se afle în autoizolare a intrat, plin de sânge, în Spitalul din Hârșova, iar apoi a scuipat și înjurat medicii care voiau să îl ajute. În urma incidentului, șase cadre medicale au intrat în autoizolare, ținând cont că bărbatul ar putea fi infectat cu COVID-19, transmite Mediafax.

„Pe timp de pandemie, personalul medico-sanitar trebuie să facă față unor situații extreme, neprevăzute, cum este cea pe care o vom relata în cele ce urmează. Individul din imagine, aflat în a treisprezecea zi de autoizolare s-a autoaccidentat, a pătruns grav rănit în incinta spitalului amenințând, jignind și scuipând medici și asistente deopotrivă, oameni care erau acolo pregătiți să-i salveze viața. Oameni care au continuat să își facă treaba, indiferent de amenințările acestuia și de faptul că se expun unui caz suspect de COVID-19”, a transmis, luni, Andrei Bogdan Zidaru, managerul spitalului din Hârșova.

Acesta a precizat că în urma incidentului, șase cadre medicale au intrat în autoizolare:

„Individul în cauză a trebuit să fie stabilizat pe treptele spitalului, întrucât a fost imposibil să fie tratat în altă parte, acesta pierzând mult sânge și fiind într-o stare critică. Rezultatul? 6 angajați ai spitalului, nevinovați, care și-au făcut treaba cu maximă dăruire, aflați acum în autoizolare până la sosirea veștilor (rezultatele testării la COVID-19). Și, bineînțeles, acest individ, stabilizat, teafăr și izolat până la aflarea rezultatelor”, a mai transmis managerul spitalului.

Conducerea Spitalului din Hârșova a mai transmis că va solicita mâine prezența armatei pentru a asigura paza instituției:

„Ne va fi din ce în ce mai greu să continuăm în aceste condiții. Este nevoie de mult calm și înțelegere. În cursul zilei de mâine va fi solicitată comandamentului pentru situații de urgență prezența armatei (sau a unei alte autorități) pentru a asigura paza instituției”, a mai transmis conducerea Spitalului din Hârșova.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Fotbal

SuperLig: Alexandru Cicâldău a înscris, dar Galatasaray a pierdut derbiul cu Beșiktaș - Fotbal

Mijlocaşul Alexandru Cicâldău a marcat golul echipei Galatasaray în derbiul pierdut, luni, în deplasare, cu Beșiktaș, scor 2-1, în etapa a zecea…
Sport | Tenis

Transylvania Open: Ana Bogdan, în turul doi - Posibil duel cu Emma Răducanu / Alexandra Ignatik și Andreea Prisăcariu, eliminate (Rezultatele zilei) - Tenis

Ana Bogdan este singura sportivă din România care a obținut, luni, calificarea în turul al doilea al turneului de categorie „WTA 250”…
Sport | Tenis

Iga Swiatek, Paula Badosa și Garbine Muguruza s-au calificat la Turneul Campioanelor - Cine se luptă pentru ultimul loc disponibil - Tenis

Poloneza Iga Swiatek și ibericele Paula Badosa şi Garbine Muguruza s-au calificat la Turneul Campioanelor, competiție care va avea loc în oraşul…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *