Actualitate | Internaţional

Franţa: Emmanuel Macron anunţă un „nou drum” cu „o echipă nouă” – International

2 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat joi, într-un interviu acordat presei regionale, că intenţionează să traseze un „nou drum” cu „o echipă nouă”, confirmând implicit o remaniere ministerială aşteptată în următoarele zile, scrie AFP, potrivit Agerpres. „Va trebui să fac alegeri pentru a conduce pe noul drum. Sunt noi obiective de independenţă, reconstrucţie, reconciliere şi noi metode de punere în aplicare. În spate, va fi o echipă nouă”, a declarat preşedintele Franţei. Emmanuel Macron a rămas evaziv însă în legătură cu menţinerea în fruntea guvernului a premierului Edouard Philippe, în funcţie de la instalarea sa la Palatul Elysee, în 2017.

„De trei ani alături de mine, el a desfăşurat o activitate remarcabilă cu guvernele succesive şi am aplicat reforme importante, istorice, în circumstanţe adeseori dificile”, a subliniat şeful statului.

Potrivit unui sondaj Elabe Berger Levrault publicat miercuri, 57% dintre francezi doresc ca Edouard Philippe să rămână prim-ministru.

Îndemnându-i pe francezi să se pregătească pentru o perioadă „foarte grea” din punct de vedere economic, Emmanuel Macron a precizat, de asemenea, care vor fi priorităţile din a doua jumătate a mandatului său care se încheie în primăvara lui 2022.

„Relansarea economiei, continuarea reformării sistemului nostru de protecţie socială şi a mediului, restabilirea unei ordini republicane juste, apărarea suveranităţii europene”, se vor afla pe foaia de parcurs a viitorului guvern.

Emmanuel Macron şi-a mai exprimat satisfacţia pentru relaţia construită cu cancelarul german, Angela Merkel, care a condus la propunerea unui plan de relansare la nivel european de 750 de miliarde de euro, ca răspuns la criza coronavirusului. „Am lucrat din greu tip de câteva săptămâni cu Angela Merkel, confidenţial, pentru a construi un acord franco-german care recunoaşte că zona euro şi piaţa europeană se pot prăbuşi cu această criză. Acceptăm să emitem datorii în comun”, a reamintit el.

Planul trebuie să fie aprobat de toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, dar cel puţin patru dintre acestea, Regatul Ţărilor de Jos, Austria, Danemarca şi Suedia, şi-au exprimat unele rezerve.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Coronavirus

Statele Unite vor vaccina anti-Covid copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani începând de luna viitoare - Coronavirus

Casa Albă și-a dezvăluit miercuri planul de a începe de luna viitoare vaccinarea anti-Covid a 28 de milioane de copii americani cu…
Actualitate | Politic

Iohannis cheamă partidele la consultări joi, începând cu ora 11.00 - Politic

Președintele Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări joi începând cu ora 11.00. ”Președintele României, Klaus Iohannis, a luat act de faptul că,…
Actualitate | Politic

Doi parlamentari PNL au votat pentru Guvernul Cioloș. „Nu am avut altă opțiune” - Politic

​​Parlamentarii PNL Alexandru Kocsis și Violeta Alexandru au votat pentru Guvernul Cioloș, susținând că nu au avut nicio altă opțiune. Cei doi…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *