Actualitate | Internaţional

Preocupat de potenţialul militar şi de agresivitatea Chinei, şeful Pentagonului vrea un „telefon roşu” între Washington şi Beijing – International

1 minute necesare pentru a citi articolul

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a sugerat joi stabilirea „unei linii de comunicaţie directă” cu China, în stilul „telefonului roşu” care a conectat Uniunea Sovietică şi Statele Unite în timpul Războiului Rece şi care încă există, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Cred că trebuie să putem vorbi cu aliaţii şi partenerii noştri, dar şi cu adversarii sau potenţialii adversari. Avem nevoie de o linie de comunicare directă, este fundamental”, a argumentat şeful Pentagonului în timpul unei audieri la Comitetul pentru Forţele Armate din Senatul SUA.

În acest context, el s-a declarat preocupat de comportamentul „agresiv” al Chinei în regiunea indo-pacifică şi în opinia sa acolo „s-ar putea întâmpla ceva care să provoace o criză”.

Lloyd Austin a dispus miercuri Pentagonului să plaseze China şi consolidarea militară a acesteia în centrul politicii americane de apărare, dar strategia de urmat rămâne clasificată.

China îşi creşte capacitatea militară „într-un ritm foarte serios şi susţinut”, a avertizat în faţa aceluiaşi comitet al Senatului şeful Statului Major al armatei SUA, generalul Mark A. Milley.

„Trebuie să ne asigurăm că ne menţinem avantajul competitiv şi tehnologic împotriva acestei ameninţări (…) Pregătirea, modernizarea şi puterea de luptă sunt esenţiale pentru prevenirea războiului şi păstrarea păcii”, a completat generalul american.

În privinţa bugetului alocat Pentagonului, Lloyd Austin a spus că suma acestuia, de 715 miliarde de dolari, este suficientă pentru a face faţă provocării reprezentate de o Chină „tot mai agresivă”.

Atât preşedintele Joe Biden, cât şi membrii Congresului american, deopotrivă democraţi şi republicani, şi-au intensificat în ultima vreme iniţiativele menite să combată ambiţiile internaţionale ale Chinei. De pildă, Senatul american a aprobat marţi un proiect de lege care alocă 250 de miliarde de dolari obiectivului creşterii competitivităţii naţionale a SUA pentru a face faţă puterii industriale şi militare a Chinei.

Se aşteaptă de altfel ca în turneul european început de Biden săptămâna aceasta China să fie foarte prezentă, liderul de la Casa Albă dorind o susţinere mai clară din partea aliaţilor săi pentru una dintre priorităţile sale de politică externă, respectiv intensa competiţie dintre Washington şi Beijing.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Internaţional

Un studiu arată că, în ultimul an, a crescut corupția în Europa de Est - International

Aproximativ 51% dintre sloveni, 48% dintre bulgari, 45% dintre români și 41% dintre cetățenii croați consideră că a crescut corupția în ultimele…
Actualitate | Coronavirus

COVID-19: Vaccinul italian eVax previne contaminarea și acționează împotriva variantelor - Coronavirus

Vaccinul italian eVax împotriva COVID-19, realizat de companiile Takis și Rottapharm Biotech, protejează împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2 și acționează împotriva variantelor,…
Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele zilei: Elena Udrea investeşte în cel mai scump proiect imobiliar din România. Ideile par luate din filme SF; Se anunță un an agricol fără precedent în ultimele decenii; Un nou scandal în Coaliție: cine va controla miliardele pentru spitale? - Subiectele zilei

Elena Udrea investeşte în cel mai scump proiect imobiliar din România. Ideile par luate din filme SF: cumpărături cu drone şi telegondolă…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *