Actualitate | Internaţional

Prima întâlnire față în față între regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson după mai bine de un an – International

1 minute necesare pentru a citi articolul

Regina Elisabeta a II-a și-a ținut miercuri audiența săptămânală cu premierul britanic Boris Johnson, pentru prima dată în persoană de când a fost pusă în aplicare carantina în martie 2020 pentru a stopa răspândirea coronavirusului, anunță AFP.

După mai bine de un an de discuții telefonice, suverana de 95 de ani și șeful guvernului conservator, ambii vaccinați împotriva lui Covid-19, s-au întâlnit la Palatul Buckingham.

Fuseseră deja prezenți împreună la recepția susținută la mijlocul lunii iunie în prima zi a summitului marilor puteri ale G7, în sud-vestul Angliei.

Regina a petrecut cea mai mare parte a carantinei la castelul Windsor, vestul Londrei, cu excepția unei perioade la reședința sa scoțiană de la Balmoral.

Potrivit presei britanice, suverana, care și-a pierdut soțul în aprilie, intenționează acum să rămână de cele mai multe ori la Castelul Windsor.

Cu ocazia vizitei sale de miercuri la Palatul Buckingham, ea a prezidat și o ceremonie de decorare, în timp ce le-a condus în ultimele luni prin videoconferință de la Windsor.

Aceste întâlniri au fost organizate pe măsură ce contaminările cu coronavirus continuă să crească în Regatul Unit, din cauza unui focar puternic al variantei Delta detectate inițial în India.

Autoritățile sanitare au raportat miercuri 16.135 de cazuri pozitive în 24 de ore, cel mai mare număr de la începutul lunii februarie și 19 decese suplimentare, aducând totalul la 128.027 decese.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Alte sporturi

JO Tokyo, judo: Algerianul care s-a retras pentru a nu înfrunta un israelian, bucuros că a înfuriat "entitatea sionistă" - Alte sporturi

​Fethi Nourine, judoka algerian care s-a retras de la Jocurile Oliimpice după tragerea la sorţi care a arătat că era posibil să…
Sport | Fotbal

Ce a spus Gigi Becali după eliminarea rușinoasă din Conference League - Doi jucători vor pleca de la FCSB - Fotbal

FCSB a fost eliminată încă din turul doi preliminar al Conference League. După înfrângerea rușinoasă cu Șahtior Karagandy, patronul Gigi Becali l-a…
Actualitate | Coronavirus

Adeverințe Covid false la români întorși din Anglia / Poliția a deschis un dosar penal / 11 persoane au recunoscut falsul - Coronavirus

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale din Iaşi au deschis un dosar penal după ce medici de la Direcţia de Sănătate Publică au…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *