Actualitate | Politic

Marcel Ciolacu: Nu cred că ar fi o catastrofă să avem şi alegeri anticipate – Politic

1 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Timişoara, că PSD nu va susţine niciodată un guvern minoritar PNL şi că nu ar fi “o catastrofă” dacă, după 30 de ani, în România s-ar organiza alegeri anticipate, transmite Agerpres.

Liderul social-democraţilor a reiterat faptul că PSD este cel mai mare partid din România, care, mai mult, a şi câştigat alegerile parlamentare din 2020, dar le-a fost luat dreptul de a desemna premierul.

“Mă vedeţi, cumva, pe mine, pe Paul Stănescu, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu că vom susţine vreodată să rămână doamna Turcan, domnul Cîţu, într-un guvern minoritar? Eu vă spun că nu. Când avem o Românie normală – aşa a promis-o domnul Iohannis – şi încalci spiritul Constituţiei şi iei dreptul celor care au câştigat alegerile de a face propunerea de prim-ministru, trebuie să-ţi asumi şi consecinţele. Nu cred că este o catastrofă, pentru prima oară în România, după 30 de ani, să avem şi alegeri anticipate. Sunt în Bulgaria (anticipate – n.r.). Oricum, PNRR trebuie renegociat, sunt o mulţime de ordonanţe de urgenţă care trebuie aduse în Parlament şi modificate”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

Liderul PSD a mai adăugat că formaţiunea sa nu este angrenată într-un joc politic care priveşte alt partid, referindu-se la PNL.

“Pe noi ne interesează soarta românilor. Nu ne interesează nici cine va câştiga şefia PNL, pentru că oricare dintre ei (Ludovic Orban sau Florin Cîţu – n.r.) câştigă, este la fel de dăunător pentru România şi fiecare şi-a demonstrat capacitatea administrativă, pentru că unul dintre ei este premier, iar celălalt a fost premier şi vedeţi ce se întâmplă. (…) Nu suntem ipocriţi, ne asumăm trecutul, importantă este capacitatea noastră de a schimba viitorul, dar nu o putem face singuri decât împreună cu românii”, a menţionat Ciolacu.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Esenţial

Republica Moldova - Liderul interimar al PAS, Igor Grosu, ales preşedinte al Parlamentului - Esential

Parlamentul de la Chişinău a votat numirea liderului interimar al PAS, Igor Grosu, în funcţia de preşedinte al Parlamentului, potrivit News. Candidatura…
Sport | Alte sporturi

JO Tokyo, judo: Algerianul care s-a retras pentru a nu înfrunta un israelian, bucuros că a înfuriat "entitatea sionistă" - Alte sporturi

​Fethi Nourine, judoka algerian care s-a retras de la Jocurile Oliimpice după tragerea la sorţi care a arătat că era posibil să…
Sport | Fotbal

Ce a spus Gigi Becali după eliminarea rușinoasă din Conference League - Doi jucători vor pleca de la FCSB - Fotbal

FCSB a fost eliminată încă din turul doi preliminar al Conference League. După înfrângerea rușinoasă cu Șahtior Karagandy, patronul Gigi Becali l-a…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *