
Președintele SUA, Joe Biden FOTO: Kyle Mazza / AFP / Profimedia
Președintele Joe Biden a spus joi dimineață, într-un discurs din Biroul Oval, că „predă ștafeta unei noi generații” pentru a uni țara, explicând pentru prima dată americanilor ieșirea sa bruscă din cursa prezidențială din 2024. „Venerez această funcție, dar îmi iubesc țara mai mult”, a spus el,
Biden și-a început discursul prin a remarca faptul că vorbeste din Biroul Oval și a făcut referire la președinții din trecut care au deținut acest birou.
„În acest spațiu sacru, sunt înconjurat de portrete ale unor președinți americani extraordinari. Thomas Jefferson a scris cuvintele nemuritoare care ghidează această națiune. George Washington ne-a arătat că președinții nu sunt regi. Abraham Lincoln, care ne-a implorat să respingem răutatea, Franklin Roosevelt, care ne-a inspirat să respingem frica. Venerez această funcție, dar îmi iubesc mai mult țara”, a spus Biden.
Președintele a declarat că, deși crede că a făcut destul bine pentru a merita un al doilea mandat de președinte, se va da la o parte pentru a lăsa un alt candidat să conducă.
„Am decis că cea mai bună cale de urmat este să predau ștafeta unei noi generații. Acesta este cel mai bun mod de a ne uni națiunea. Știți, există un timp și un loc pentru anii lungi de experiență în viața publică. Există, de asemenea, un timp și un loc pentru voci noi, voci proaspete, da, voci tinere, iar acel timp și loc este acum”, a declarat președintele.
Biden anunță că sprijină reformele la Curtea Supremă
Președintele a continuat să spună că va continua să lupte pentru prioritățile sale în ultimele sale șase luni de mandat, apoi a dezvăluit o noutate: dorește să continue reformele la Curtea Supremă.
În timpul mandatului lui Joe Biden, supermajoritatea conservatoare de șase membri a Curții a pronunțat decizii la care el și aliații săi democrați s-au opus ferm.
Printre acestea se numără hotărârea lor din 2022 prin care au anulat Roe v Wade și au permis statelor să interzică avortul și decizia lor de acum câteva săptămâni prin care i-au acordat lui Donald Trump imunitate parțială împotriva acuzațiilor federale legate de încercarea de a anula alegerile din 2020.
„Voi face apel la reforma Curții Supreme, deoarece acest lucru este esențial pentru democrația noastră”, a declarat Biden.
Kamala Harris este foarte capabilă, spune Biden
Biden a lăudat-o din nou pe Kamala Harris, ca și la Summitul NATO, spunând că este o persoană foarte capabilă și pregătită să preia conducerea țării.
„America trebuie să aleagă între ură și speranță. Nimic nu poate sta în calea salvării democrației noastre”, a psus el încrezător.
Săptămâni de presiuni
Biden, în vârstă de 81 de ani, a respins săptămâni de presiuni din partea democraților pentru a se da la o parte după o prestație dezastruoasă la dezbaterea din 27 iunie, spunând la un moment dat că numai „Domnul Atotputernic” l-ar putea convinge să plece.
Biden a luat această decizie după zile de căutări interioare și de agonie în legătură cu sondajele interne care preziceau că ar putea pierde în fața republicanului Donald Trump în noiembrie și că ar putea trage după el și colegii democrați.
Acesta a fost primul discurs public extins al lui Biden de când a cedat presiunilor colegilor democrați și a anunțat duminică, prin intermediul rețelelor de socializare, că a decis să nu candideze pentru realegere pe 5 noiembrie.
Articol preluat de la: hotnews.ro