Analize

Ambasadorul Chinei în SUA preconizează o nouă relaxare a restricțiilor anti-COVID

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ambasadorul Chinei în Statele Unite a declarat luni că se așteaptă la o nouă relaxare a măsurilor anti-COVID în țara sa în viitorul apropiat, în special în ceea ce privește primirea vizitatorilor străini, transmite agenția Reuters, citată de boursorama.com.

În cadrul unui eveniment organizat de site-ul de știri Semafor, Qin Gang a declarat că politica Chinei față de epidemia COVID a fost întotdeauna „dinamică, nu rigidă”, în timp ce autoritățile chineze par să abandoneze de facto doctrina „zero COVID”, care a stat la baza abordării lor în ultimii trei ani.

„Acum măsurile sunt în curs de a fi relaxate și în viitorul apropiat cred că măsurile vor fi relaxate și mai mult, iar călătoriile internaționale vor fi mai ușoare (…) din toate direcțiile în China”, a declarat ambasadorul.

China și-a închis practic granițele pentru călătorii internaționali de aproape trei ani, iar persoanele care ajung pe teritoriul său trebuie să se izoleze timp de opt zile.

În urma protestelor de amploare de luna trecută împotriva acestei politici „zero COVID”, autoritățile chineze au eliminat cerințele de verificare înaintea multor activități, au relaxat regulile de carantină și vor dezactiva marți aplicația mobilă care urmărește mișcările oamenilor.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *