Analize

Competiție strânsă pentru primul loc între cele trei partide ale social-democraților, conservatorilor și naționaliștilor

2 minute necesare pentru a citi articolul

Electoratul din Finlanda votează în alegeri parlamentare în care Partidul Social Democrat (SDP) condus de prim ministra Sanna Marin încearcă să obțină un nou mandat de patru ani, dar este puternic concurată de Partidul Coaliției Naționale (KOK, conservator) condus de Petteri Orpo și de partidul Finlandezii (PS, naționalist-populist) condus de Riika Purra.

Ca și acum patru ani, când au obținut circa 17% din voturi, cele trei partide sunt date cu intenții de vot extrem de apropiate, de circa 19%.

Cele trei partide “mijlocii” – Centru (KESK), Verzii (VIHR) și Stânga (VAS) sunt creditate cu intenții de vot între 8 ți 10%, iar cele două “mici”, Partidul Liberal Suedez (SFP, minoritatea suedeză) și Creștin Democrații (KD) sunt la 4 – 5%.

La ora actuală prim ministra Marin conduce o coaliție formată din SDP, KESK, VIHR, VAS și SFP și încearcă să fie prima șefă a guvernului din 2003 care obține un rezultat mai bun decât la alegerile precedente.

Atât Marin cât și liderul opoziției, Orpo, au beneficiat inițial de criza provocată de agresiunea Rusiei vecine împotriva Ucrainei, a abandonării neutralității țării după 75 de ani și a aderării la NATO. Cu timpul însă, PS, un partid euro-sceptic, anti-NATO și anti-imigrație a revenit în sondaje la egalitate cu cele două mari partide. Din punct de vedere economic, PS are politici de centru-stânga, precum taxarea progresivă, descriindu-se drept un partid muncitoresc nesocialist.

În mod tradițional postul de prim ministru revine partidului clasat pe primul loc în alegeri, dar dacă PS se clasează pe primul loc Purra va avea probleme să formeze o coaliție de guvernare. Prim ministra Marin a exclus o colaborare cu un partid pe care-l consideră rasist și deși PS s-a aflat la guvernare între 2015 și 2017 în coaliție cu KOK și KESK, conjunctura internațională, opoziția față de NATO și UE face dificilă repetarea unei astfel de coaliții.

Ar rămâne varianta unui guvern stânga – dreapta, SDP – KOK, dar Marin și Orpo s-au atacat reciproc în campania electorală, cu Marin acuzându-l pe Orpo că vrea să ia bani de la săraci și să-i dea bogaților, iar Orpo acuzând-o pe Marin că a umflat datoria publică. Cum însă și SDP și KOK sunt pro-UE, pro-NATO și împărtășesc aceeași poziție în privința combaterii încălzirii globale, nu este exclus ca, dată fiind tradiția de colaborare în politica finlandeză, să se ajungă, nu pentru prima oară, la un guvern de coaliție între social democrați și conservatori.

Finlandezii aleg cei 200 de deputați în 13 circumscripții electorale, prin vot de listă cu reprezentare proporțională (metoda d’Hondt), fără prag electoral. Urnele se închid la ora 20 (Finlanda este pe același fus orar cu România și Republica Moldova), iar 40% dintre alegătorii înscriși pe liste au votat deja anticipat.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *