AnalizeCoronavirusmauro ferrari

Cum a ajuns cercetarea europeană subiect de scandal public și propagandă în plină criză Covid-19: Cazul Mauro Ferrari

1 minute necesare pentru a citi articolul

Principalul for european dedicat cercetării a rămas, săptămâna aceasta, fără șef. Președintele Consiliului European pentru Cercetare, Mauro Ferrari, și-a dat demisia, acuzând, într-o declarație publicată în Financial Times, că UE ar fi incapabilă de acțiune coordonată în fața crizei coronavirusului. În răspuns, Consiliul a emis o poziție la fel de dură, lansând acuzații dure la adresa fostului său președinte, anunțând oficial că acestuia i se ceruse de două săptămâni demisia. Scandalul a izbucnit chiar în momentul în care statele membre negociază, dar fără rezultat major până miercuri, să-și împrospăteze acțiunea coordonată de răspuns în fața epidemiei Covid-19. Situația este exploatată deja de propaganda rusă, care susține că acestea ar fi dovezi pentru lipsa de relevanță a UE.

Mauro Ferrari, profesor italiano-american, personalitate puternică în cercetarea medicală și considerat un pionier în nanomedicină, și-a anunțat demisia marți seară, printr-o declarație transmisă Financial Times. El a susținut că este extrem de dezamăgit de răspunsul european în fața pandemiei Covid-19 și a acuzat obstacole instituționale care ar fi blocat un program propus de el, referitor la pandemie. Despre anunțul demisiei EduPedu.ro a scris pe larg aici.

Miercuri, Consiliul Științific al Consiliului European pentru Cercetare a emis propria declarație referitoare la demisie, ce confirmă și extind informațiile apărute deja în presa europeană, pe surse. Răspunsul Consiliului, ce include personalități ale științei și cercetării de pe continent, este la fel de dur.

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *