Analize

Dispensă specială în privința obligației de limitare a aglomerației în marile magazine. Îmbulzeala e permisă și nu există recomandări privind respectarea măsurilor de distanțare

3 minute necesare pentru a citi articolul

Reprezentanții rețelelor comerciale din România nu pot fi trași la răspundere pentru aglomerările din marile magazine din țară, în urma unei dispense date de Ministerul Afacerilor Interne, săptămâna trecută. Documentul obținut de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) clarifică măsura de limitare a agomerărilor în spații închise, în sensul că aceasta nu se aplică și în cazul hipermarketurilor și supermarketurilor.

Când s-a decis instituirea stării de urgență, marile magazine din România au primit recomandarea de a impune o serie de măsuri de distanțare, pe care unele hipermarketuri le-au respectat, altele deloc. Mai precis, recomandarea prevedea ca accesul în magazine să se facă grupat.

Pe rețele de socializare au apărut în utlima perioadă o mulțime de mesaje de indignare, însoțite de imagini care demonstrează că această prevedere nu numai că nu se respectă, dar că reprezentanții magazinelor nu aplică nicio soluție pentru menținerea distanțării între persoane.

Potrivit informațiilor G4Media, au existat nenumărate reclamații din partea consumatorilor, legate de aglomerările din incinta magazinelor, motiv pentru care AMRCR a solicitat o clarificare din partea MAI, care – potrivit informațiilor G4Media- vine, de fapt, în sprijinul lanțurilor de magazine comerciale.

„Primeam multe amenzi. Foarte multe persoane sunau constant la autorități și ne trezeam permanent cu controale. Situația era valabilă în toate magazinele noastre. Acum, avem această dispensă care clarifică faptul că putem permite accesul nelimitat în incinta magazinelor, deci, cel puțin în teorie nu trebuie să ne mai facem griji”, a spus pentru G4Media un director de magazin din lanțul Kaufland, sub protecția anonimatului.

Din documentul transmis de AMRCR (foto jos) reiese în mod cert că activitățile din magazinele comerciale nu intră sub incidența prevederilor care restricționeză adunările a peste 50 de persoane. Cu alte cuvinte: liber la aglomerări în magazinele mari, dar cu precizarea că trebuie respectate „măsurile de distanțare socială și de protecție împotriva răspândirii COVID-19”.

Documentul nu clarifică însă cum anume mai pot fi respectate condițiile de distanțare socială și de protecție, când în incinta magazinelor e permis accesul nelimitat al cumpărătorilor.

 

„(…) Vânzătorul number one de pomelo la ofertă de la Alba Iulia, Kaufland, strănută peste măsurile pe care de altfel ar fi trebuit să le ia, dacă nu din obligație, din respect pentru clienți.  Nici urma de organizare la intrare, astfel încât sute de oameni au fost lăsați înăuntru, deodată, totul pentru bani, nu?  L-am întrebat (ce-i drept nu prea frumos) pe șeful de magazin dacă i se pare normal (mă rog, i-am mai zis și că își bate joc de clienți…) și mi-a răspuns de după viziera de sudor cu motocicletă că nu e treaba lui, că e de fapt vina clienților că au năvălit. Pentru cineva care nu a iești din casă de trei săptămâni (…) a fost șocant.
Dar m-am iluminat. Să știți că afară e plin de lume, este viață, se trăiește. Iar la Kaufland în mod special există din plin viață socială.  Super multă. Mai multă ca la alte magazine. Că am aflat între timp că vânzătorii mai mici, mai ales cei locali, sunt degrabă încălecați de autorități de tot felul.  Nu și Kaufland. Asta pentru că Kaufland își permite multe obrăznicii cu autoritățile locale, și săptămâna-i bună. În rest, amenzile pentru cetățeni curg zilnic și sunt prezentate de aceste autorități ca cine știe ce performanțe olimpice” – a scris recent O.H. pe pagina personală de facebook, prezentând și o imagine cu aglomerația din magazin.

 

Ministerul Afacerilor Interne

către

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România

În considerarea solicitării dumneavoastră, referitoare la clarificarea modului de aplicare a prevederilor Hotărârii 9. a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, vis-a-vis de restricționarea activităților desfășurate în spații închise cu participarea a mai mult de 50 de persoane, vă precizăm următoarele:

  • măsura, referitoare la restricționarea activităților din spații închise cu participarea a mai mult de 50 de persoane, propusă prin Hot nr.11 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagiose pe teritoriul României și aprobată prin Hot nr. 9 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, vizează exclusiv activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, inclusiv cele realizate în săli de tratament, balnear, de fitness, saloane de cosmetică, SPA, cazinourim și săli de jocuri de noroc
  • activitatea comercială, organizată în spații închise de membrii asociației pe care o reprezentați, atâta timp cât nu este circumscrisă uneia dintre activitățile menționate mai sus, se poate desfăușara fără a fi limitată de participarea a mai mult de 50 de persoane, dar cu respectarea măsurilor de distanțare socială și de protecție împotriva răspândirii COVID-19.
  • derogările, de orice natură, de la prevederile ordonanțelor militare, pot fi acordate de către emitentul acestora sau de autoritățile și instituțiile expres prevăzute în cuprinsul acestora.

 

Sursa Foto: Facebook

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *