Analize

”Este timpul să anexăm părţi din Cisiordania”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu în faţa Parlamentului

1 minute necesare pentru a citi articolul

”Este timpul” să anexăm părţi din Cisiordania, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu în faţa parlamentului reunit pentru un vot de încredere în guvernul de uniune naţională cu formaţiunea lui Benny Gantz, potrivit France Presse, citată de Agerpres.ro.

„Iată adevărul: aceste teritorii sunt acolo unde poporul evreu s-a născut şi s-a dezvoltat. Este timpul să aplicăm legea israeliană şi să scriem un capitol glorios în istoria sionismului”, a declarat Netanyahu, utilizând astfel limbajul său obişnuit pentru a evoca anexarea coloniilor israeliene în Cisiordania.

Acordul de împărţire a puterii între Netanyahu şi Gantz prevede anunţarea, începând de la 1 iulie, a unei strategii pentru aplicarea proiectului american de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian. Respins de palestinieni, acest plan prevede în special anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către statul israelian.

În cursul ultimului deceniu, populaţia în coloniile israeliene a crescut cu 50%, depăşind 450.000 de persoane, care trăiesc adeseori în mod conflictul alături de peste 2,7 milioane de palestinieni.

„Adevărul, şi toată lumea îl ştie, este că sute de mii de rezidenţi din Iudeea-Samaria (termen utilizat de autorităţile israeliene pentru a desemna Cisiordania) vor rămâne pentru totdeauna acasă, oricare va fi acordul de pace găsit în final”, a afirmat Netanyahu în faţa parlamentarilor.

Anexarea „nu ne va îndepărta de pace, ci ne va apropia de ea”, consideră el.

Gantz s-a exprimat la rândul său despre pandemia de COVID-19 şi asupra necesităţii ca israelienii să fie uniţi, dar nu a amintit deloc de anexare.

Proiectul de anexare a fost discutat miercuri de şeful diplomaţiei Mike Pompeo, care a efectuat o vizită-fulger la Ierusalim, unde s-a întâlnit cu Gantz şi cu Netanyahu.

Palestinienii şi Iordania vecină au avertizat deja împotriva consecinţelor unui astfel de proiect. Cele mai multe ţări din Uniunea Europeană vor de asemenea să convingă Israelul să renunţe la el pentru evita necesitatea instituirii de sancţiuni împoriva acestei ţări.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *