AnalizeCoronavirus

Franța a trecut de pragul de 10.000 de decese provocate de epidemia de coronavirus

1 minute necesare pentru a citi articolul

Franța a anunțat că numărul morților din cauza COVID-19 a ajuns la 10.328, informează Le Figaro. Este a patra țară care trece peste pragul de 10.000 de decese, după Italia, Spania și Statele Unite.

Jérôme Salomon, directorul instituției care se ocupă sănătatea publică, a precizat că au fost înregistrate 1427 de decese noi în  ultimele 24 de ore, dintre care 607 în  spitalele din Franța, iar 820 în azilele de bătrâni. 82% dintre decese au survenit printre persoane de peste 70 de ani.

Creșterea numărului de decese față de ziua precedentă este de 16%, după alte două zile în care creșterea a fost de 10% luni și 7% duminică.

În spitale sunt internate peste 30.000 de persoane, dintre care 7.131 se află la terapie intensivă. 60% dintre cei aflați  la ATI sunt persoane în grupa de vârstă de 60-80 de ani, dar și 104 tineri sub 30 de ani. Numărul persoanelor aflate la terapie intensivă este cu 58  mai mare față de ziua precedentă.

De la începutul crizei, 19.337 de persoane au fost declarate vindecate, la care se mai adaugă alte câteva mii care nu au avut nevoie de internare.

Potrivit datelor publicate de Ministerul francez al Sănătății la ora 14, erau 3.777 de cazuri noi de infecție cu coronavirus. Potrivit site-ului worldometers.info, consultat marți seara, cazurile noilor infecții a trecut de 10.000,  ajungând la 11.059.

Sursă foto: Inquam Photos/ George Călin

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *