AnalizeCoronavirus

Locuitorii din Praga au celebrat „sfârşitul crizei coronavirusului” cu un banchet uriaş la o masă lungă de jumătate de kilometru

1 minute necesare pentru a citi articolul

Locuitorii din Praga au fost invitaţi marţi să sărbătorească ridicarea celor mai multe dintre măsurile introduse pentru combaterea coronavirusului, printr-un banchet uriaş la o masă de 500 de metri lungime, acoperită cu o faţă de masă albă şi instalată pe Podul Carol din capitala cehă.

„Vrem să celebrăm sfârşitul crizei  adunând oameni care arată că nu se tem să se întâlnească unii cu alţii, să accepte o gură de sandwich de la vecinul lor”, a explicat pentru AFP Ondrej Kobza, organizator al evenimentului şi proprietar al unei cafenele.

„Societatea nu trebuie să se teamă. Altfel, vom avea o criză economică, o depresiune, iar asta ar face şi mai mult rău decât COVID-19”, a adăugat el.

Aducând cu ei flori, mâncare sau băutură, participanţii şi-a împărţit între ei alimentele cu bucurie pe acest pod de secol XIV, simbol al oraşului, iar orchestre improvizate au cântat în jurul mesei ornate cu margarete.

„Am aflat de existenţa acestui eveniment pe Facebook şi mi s-a părut interesant”, povesteşte Galina Khomchenko-Krejcikova, o rusoaică ce trăieşte în Praga şi care a venit cu un prieten.

„Tocmai am ieşit de la serviciu, aşa că nu am avut timp să pregătesc ceva, dar am adus totuşi vin şi puţină mâncare pe care o aveam acasă”, a adăugat ea.

Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a ridicat majoritatea măsurilor introduse împotriva pandemiei, având circa 12.000 de  de infectare şi mai puţin de 350 de morţi.

De la 1 iulie, cehii nu mai sunt obligaţi să poarte mască, mai puţin în spitale, aziluri, metroul din Praga şi două districte din nord-est unde virusul circulă printre lucrătorii din mine şi apropiaţii lor.

La Praga totuşi masca rămâne obligatorie pentru evenimentele din interior care adună mai mult de 100 de persoane.

Foto: Banchet pe Podul Carol din Praga (Cehia) pentru a marca finalul crizei coronavirusului. Sursa: Agerpres / EPA / MARTIN DIVISEK

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *