Analize

Malta cere vizitatorilor de peste 13 ani dovada vaccinării anti-COVID pentru a le permite intrarea în țară

1 minute necesare pentru a citi articolul

Malta le cere, de miercuri, vizitatorilor cu vârsta de peste 13 ani dovada că au fost vaccinaţi împotriva coronavirusului, informează AP.

Astfel, cei care merg în Malta vor fi nevoiţi să prezinte un certificat de vaccinare COVID-19 recunoscut de autorităţile sanitare malteze, şi anume un certificat emis de Malta, de Uniunea Europeană sau de Marea Britanie. Vizitatorii trebuie să aibă schema de vaccinare completă.

“Malta va fi prima ţară din Uniunea Europeană care face acest pas”, a declarat ministrul Sănătăţii, Chris Fearne.

Copiii cu vârste de 5 până la 12 ani vor trebui să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR, iar cei sub 5 ani sunt scutiţi de orice cerinţă.

Malta, ţară cu o populaţie de peste jumătate de milion de oameni, avea la 1 iulie 46 de cazuri active de coronavirus, iar vineri avea 252 de cazuri active. Ţara a raportat până acum aproape 31.000 de cazuri şi 420 de decese.

Guvernul maltez a precizat că dintre cazurile noi, 90 la sută sunt persoane care nu s-au vaccinat. În prezent, 79 la sută dintre maltezi sunt vaccinaţi împotriva covid-19.

Majoritatea cazurilor de infectare au legătură cu călătorii. Unele cazuri s-au înregistrat la şcoli cu predare în engleză. Drept urmare, guvernul din Malta a decis închiderea şcolilor începând de miercuri.

sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *