AnalizeCoronavirusSporturi

Ministerul Transporturilor a stabilit în ce condiții pot pleca românii la muncă în străinătate. Oamenii trebuie echipați cu măști și mănuși de agenții de recrutare

2 minute necesare pentru a citi articolul

Ministerul Transporturilor anunță elaborarea ordinului de ministru menit să stabilească în ce condiții vor fi transportați românii care pleacă în acestă perioadă la muncă în alte state, precum Germania sau Spania. Ordinul intră în vigoare pe 13 aprilie și prevede clar că toate cursele aeriene de tip charter care  decolează de pe aerorturile din țară și transportă muncitori sezonieri români trebuie programate la o interval minim de patru ore una de cealaltă. În plus, oamenii nu vor fi aduși la aeroport cu mai mult de 4 ore înainte de ora programată pentru decolarea cursei. De asemenea, ordinul impune agențiilor de recrutare să le asigure oamenilor echipament de protecție: mască și mănuși.

„Prin emiterea acestei reglementări a fost stabilită procedura clară prin care operatorul aerian transmite o solicitare pentru efectuarea zborului, cu cel puțin 48 de ore înainte de ora programată, către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR)- autoritatea responsabilă desemnată în baza Ordonanței militare cu gestionarea acestei problematici”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Transporturilor.

Solicitarea companiei aeriene va cuprinde numeroase informații, de la tipul aeronavei, programul de operare, acordul aeroportului din România de pe care va decola și până la contractul cu agentul de handling de pe aeroportul din România și informații legate de agenții de recrutare de pe teritoriul României.

De asemenea, va prezenta și „o declarație privind persoana responsabilă, pe aeroportul din România pe care se îmbarcă pasagerii, pentru asigurarea respectării drepturilor pasagerilor, inclusiv cazarea pasagerilor în caz de anulare/întârziere a zborului, până la îmbarcarea pasagerilor în vederea transportului spre destinația finală sau, după caz, în vederea transportului retur, spre domiciliu”, se precizează în documentul citat.

În urma analizei acestei solicitări, AACR va emite avizul solicitat in termen de maxim 24 de ore de la primirea documentației complete.

”Nu va fi avizată efectuarea zborurilor care intră sub incidența prezentei proceduri, în situația în care acestea sunt programate să fie efectuate pe același aeroport, la un interval mai mic de 4 ore unul față de celălalt”, precizează MT.

Agențul sau agențiile de recrutare vor organiza transportul muncitorilor spre aeroport doar după ce primesc acordul aeroportului și vor avea pe aeroport o persoană care să asigure asistență pasagerilor, inclusive  în situația întârzierii sau anulării zborului.

”Totodată, agentul de recrutare este responsabil și de asigurarea echipamentelor de protecție împotriva COVID 19 pentru pasageri. Un alt aspect care a fost clarificat, prin noua reglementare, vizează partea de responsabilitate a transportatorilor care vor îmbarca numai pasageri care sunt echipați corespunzător (cel puțin cu mască si mănuși de protecție) cu respectarea dispozițiilor din ordonanțele militare în vigoare”, mai precizează reprezentanți Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în comunicatul de presă.

Pentru a preveni aglomerarea aeroporturilor înaintea efectuării zborurilor a fost stabilit faptul că deplasarea spre aeroport să fie organizată astfel încât pasagerii să nu ajungă la aeroport cu mai mult de 4 ore înainte de ora efectuării zborului.

„La rândul său, operatorul rutier de transport care efectuează transport prin servicii ocazionale, are obligația să notifice Autoritatea Rutieră Româna cu privire la efectuarea cursei, urmând ca Autoritatea Rutiera Română să informeze în mod operativ MTIC și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier cu privire la notificarea primită”, mai precizează reprezentanții MT.

Necesitatea emiterii unui astfel de ordin a apărut după ce joi circa 2000 de oameni au fost înghesuiți, în plină epidemie cu nou coronavirus, în parcarea din fața Aeroportului din Cluj. Oamenii așteptau să plece  cu mai multe curse charter la muncă în Germania.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *