Analize

Nu este exclusă o revizuire a politicii față de turiști

2 minute necesare pentru a citi articolul

Cei ce activează în domeniul turismului din Grecia au început să-şi revizuiască în scădere previziunile cu privire la încasări, în perspectiva unui nou val al pandemiei, ca urmare a răspândirii agresive a mutaţiei Delta. Nu este exclusă chiar ca o recidivare a pandemiei să ducă la revizuirea politicii Greciei faţă de turiştii externi şi, foarte probabil, şi la o revizuire a politicii europene în domeniu, scrie Kthimerini, citată de Rador.

O imagine clară asupra evoluţiei turismului grecesc nu poate exista mai devreme de sfârşitul lunii iulie, când se va vedea cu o mai mare exactitate atât tendinţa epidemiologică, cât şi progresul procesului de vaccinare.

Totuşi, într-o evoluţie mult aşteptată, Marea Britanie a anunţat că din data de 19 iulie, britanicii vaccinaţi vor putea vizita şi ţări aflate pe lista „portocalie” precum Grecia, fără a mai fi obligaţi să stea în carantină la întoarcere, aşa cum se întâmplă în prezent. Dacă nu va fi modificată din cauza unei evoluţii negative a pandemiei, este de aşteptat ca decizia să aducă în Grecia un număr semnificativ de turişti de pe a doua cea mai mare piaţă pentru turismul grecesc.

Impactul negativ pe care mutaţia Delta l-ar putea avea asupra deplasărilor internaţionale nu se reflectă încă în rezervările înregistrate la hotelurile din Grecia. Însă acest lucru s-ar putea întâmpla ulterior în cursul lunii iulie, dacă sporeşte riscul izbucnirii unui al patrulea val. Într-o astfel de situaţie nimeni nu ştie cât de dur vor reacţiona guvernele naţionale şi UE şi dacă vor fi înăsprite măsurile restrictive în privinţa călătoriilor.

Salutând o lună iunie mai bună decât cea de anul trecut în privinţa numărului de turişti străini sosiţi în Grecia, ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, a ţinut să sublinieze că „pentru guvernul grec protejarea sănătăţii publice rămâne o prioritate absolută şi de aceea nu vom ezita să înăsprim protocoalele sanitare. Din primul moment mesajul a fost: deschidem în siguranţă – respectăm protocoalele – accelerăm vaccinările”.

Oricum, obiectivul stabilit anterior ca în acest an să fie recuperată 50% din activitatea turistică înregistrată în 2019, adică să se ajungă la încasări de 9,1 miliarde, este considerat deja de factorii din turism ca fiind imposibil de realizat.

Anul trecut numărul total de vizitatori din străinătate s-a ridicat la 7,406 milioane de persoane, adică cu 78,2% mai puțin decât cele 31,3 milioane din 2019, în timp ce încasările din turism au scăzut, de asemenea, cu 76,2%, la 4,319 miliarde euro de la 18,17 miliarde euro în 2019.

În 2020, activitatea turistică a scăzut la aproximativ 23% faţă de cea din 2019. Pentru anul în curs, ştacheta este deja coborâtă la recuperarea unei cote de 30-35% din activitatea turistică a anului 2019.

Sursa: Kathimerini/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *