Analize

Putin şi Xi Jinping vor avea o discuţie până la sfârşitul anului – presa rusă

1 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping vor discuta la sfârşitul lunii decembrie evenimentele anului 2022, a scris marţi cotidianul de afaceri Vedomosti, care apare la Moscova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru Vedomosti că data şi agenda întâlnirii sunt deja cunoscute, însă un anunţ oficial va fi făcut mai târziu.

Puţin mai târziu, într-un briefing de presă, Peskov a afirmat că Putin şi Xi sunt ‘în comunicare constantă’.

‘Ne pregătim să continuăm această comunicare. Vă vom informa în timp util despre când şi cum vor avea loc viitoarele contacte’, a adăugat Peskov.

Cotidianul, citând o sursă neidentificată apropiată administraţiei prezidenţiale, scrie că este improbabil că întâlnirea va avea loc faţă în faţă.

‘În prezent sunt puse la punct detaliile’, a indicat sursa pentru Vedomosti.

Rusia s-a apropiat de China de când a declanşat ofensiva în Ucraina în februarie, context în care Moscova încearcă să îşi întărească relaţiile politice, economice şi de securitate cu ţări din afara Occidentului.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *