Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni seară, în discursul adresat naţiunii, că ritmul ajutorului internaţional acordat Ucrainei trebuie să corespundă ritmului în care armata eliberează teritorii de sub ocupaţia rusă, transmite News.ro.
„În regiunea Harkov – stabilizăm situaţia, ne menţinem poziţiile. Cu fermitate. Atât de ferm încât ocupanţii intră în panică Ei bine, am avertizat că soldaţii ruşi din Ucraina au doar două opţiuni: să fugă de pe pământul nostru sau să se predea. Colaboratorii au variante similare – fie vor încerca să evadeze, şi rămâne de văzut dacă Rusia îi va lăsa să intre pe teritoriul său, chiar dacă le-a dat paşapoarte, fie colaboratorii vor fi condamnaţi conform legislaţiei actuale a Ucrainei”, a spus Zelenski, care a precizat că a condus o şedinţă a Statului Major.
El a mulţumit poliţiei naţionale pentru restabilirea rapidă a ordinii în noul teritoriu eliberat, dar şi Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). „Nu pot dezvălui toate detaliile, dar datorită Serviciului de Securitate al Ucrainei, suntem acum încrezători că ocupanţii nu vor avea niciun punct de sprijin pe pământul ucrainean. Important: situaţia de la frontiera de stat şi protecţia frontierei noastre au fost discutate în cadrul şedinţei. Şeful Serviciului Frontierei de Stat a transmis un raport. Statul va oferi toată puterea necesară pentru a ne proteja graniţa”, a spus şeful statului ucrainean.
Pentru Zelenski, ritmul este foarte important acum. „Ritmul de stabilizare în zonele eliberate. Ritmul de mişcare al trupelor noastre. Ritmul restabilirii vieţii normale în teritoriul eliberat. Şi ritmul de sprijin din partea partenerilor. Vorbim despre acest lucru cu sinceritate – ritmul de acordare a ajutorului pentru Ucraina trebuie să corespundă ritmului mişcării noastre”.
Radu Mihaiu spune că i-a trimis în zadar lui Nicușor Dan peste 1300 de cereri de toaletare a copacilor din sectorul 2: ”Ne cad copacii în cap, ieri au căzut 19. Am obosit să tot ascund sub preș problema reală”/ Și Ciprian Ciucu se plânge de colaborarea deficitară și lipsa de comunicare cu Nicușor Dan