Analize

Toblerone își schimbă ambalajul/ De ce renunță compania la imaginea vârfului muntos Matterhorn care se oglindește în forma ciocolatei elvețiene

2 minute necesare pentru a citi articolul

Imaginea vârfului muntos Matterhorn va fi eliminată de pe ambalajul Toblerone după ce o parte din producţia batonului de ciocolată va fi mutată în afara Elveţiei, ceea ce înseamnă că se încalcă restricţiile de marketing legate de utilizarea iconografiei elveţiene, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Muntele de 4.478 de metri înălţime, al cărui vârf piramidal aproape simetric oglindeşte forma batonului de ciocolată cu migdale şi miere, va fi înlocuit cu un vârf alpin mai generic, a declarat proprietarul american al mărciI, Mondelez.

„Reproiectarea ambalajului introduce un logo de munte modernizat şi simplificat, care se aliniază cu estetica geometrică şi triunghiulară”, a declarat un purtător de cuvânt Mondelēz pentru ziarul Aargauer Zeitung.

Pe ambalajul Toblerone va citi acum „stabilit în Elveţia”, mai degrabă decât „din Elveţia”.

Legislaţia „elveţiană” introdusă în 2017 restricţionează utilizarea crucii albe a drapelului naţional pe fond roşu, precum şi a altor indicatori de provenienţă elveţiană, în produsele alimentare, produsele industriale şi servicii.

Pentru ca produsele alimentare să se comercializeze ca fiind „fabricate în Elveţia”, 80% din ingredientele brute trebuie să provină din ţară, iar majoritatea procesării să aibă loc acolo. Pentru lapte şi produse pe bază de lapte, cota necesară este de 100%, cu excepţii pentru ingredientele care nu pot fi obţinute din Elveţia, cum ar fi cacao.

Studiile au arătat că anumite produse marcate ca „made in Switzerland” sunt vândute la un preţ cu 20% mai mare decât bunurile comparabile din alte origini, preţul de vânzare crescând cu până la 50% pentru articolele de lux.

Numele batonului vine de la numele de familie al ciolocatierului, Theodor Tobler, şi al torrone sau nougat, un produs de cofetărie, specific tradiţiilor de Crăciun din sud-vestul Europei.

În 2016, Toblerone a fost în atenţia presei când a mărit diferenţele dintre bucăţile triunghiulare de ciocolată de pe batoanele vândute în Marea Britanie, se presupune că pentru a putea vinde gustarea la acelaşi preţ, dar la o greutate redusă de la 170 g la 150 g. Un an mai târziu, Mondelēz a redus şi greutatea batoanelor Toblerone vândute în Germania, cu numărul de vârfuri triunghiulare coborât la 11 de la 15.

Astfel de „controverse” i-au garantat lui Toblerone o serie de marketing gratuit, vânzările fiind în creştere în ciuda presupusei indignări în rândul clienţilor. Batonul a revenit la forma iniţială în 2018.

Mondelēz, care deţine Toblerone din 2012, a anunţat anul trecut că de la sfârşitul anului 2023 va muta o parte din producţie la fabrica sa din Slovacia, unde produce şi marca de ciocolată Milka făcută iniţial în Elveţia.

sursa: News.ro

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *