AnalizePolitica

Trebuie relaxate și mai mult politicile fiscală și monetară, pentru ca încasările în iunie să fie foarte bune

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu arată că încasările bugetare în luna mai nu vor arăta foarte bine, motiv pentru care politicile fiscale şi monetare trebuie relaxate şi mai mult, pentru ca situația încasărilor din iunie să se schimbe în bine.

„În luna aprilie, în plină criză suprapusă, şi economică şi de sănătate, am reuşit să încasăm mai mult la buget decât s-a încasat anul trecut. Luna mai nu o să arate foarte bine, intrăm acum în perioada aceasta – aprilie şi mai sunt două luni de foc, dar trebuie să repornim economia şi să relaxăm şi mai mult politica fiscală şi politica monetară, pentru că ne trebuie un iunie puternic ca să putem să evităm orice scădere anul acesta”, a afirmat Florin Cîţu, într-o intervenție la Digi24.

Ministrul a mai precizat că rezultatele publicate vineri de Eurostat – conform cărora România a înregistrat, în primul trimestru al anului, cea mai mare creştere economică din UE – demonstrează că se infirmă scenariile apocaliptice privind colapsul economiei românești.

Pe de altă parte, oficialul a spus că nu trebuie să uităm că suntm totuși într-o perioadă de criză:

„Suntem totuşi într-o perioadă de criză. Până acum a ieşit totul mai bine decât ne aşteptam, am reuşit să eliminăm o mare parte din acele scenarii apocaliptice pe care le aruncă toţi în spaţiul public. (Prin cifrele Eurostat, n.r.) o mare parte din acele scenarii au fost aruncate la gunoi astăzi. Nu am trecut peste această criză, trimestrul II este o provocare foarte mare şi aici vom vedea câteva rezultate negative, pentru că în aprilie economia a fost în plină stare de urgenţă”.

 

Sursa Foto:  Facebook (Florin Cîțu)

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *