Analize

„Vom învinge” – Scrisoarea unei fete care a fost trimisă la orfelinat către tatăl ei, condamnat la închisoare pentru postări online împotriva războiului din Ucraina

2 minute necesare pentru a citi articolul

Fiica de 12 ani a unui rus condamnat la doi ani de închisoare pentru postări online împotriva războiului i-a scris o scrisoare din orfelinatul unde a fost trimisă, în care îi spune că „vom învinge”, scrie CNN.

„Să știi că vom învinge, că victoria va fi a noastră, indiferent de ce se va întâmpla, suntem împreună, suntem o echipă, tu ești cel mai bun”, potrivit scrisorii trimise de Mașa Moskaliova tatălui ei, Alexei Moskaliov. Scrisoarea a fost publicată la cererea lui Moskaliov, potrivit avocatului său Dmitri Zahvatov.

În aprilie 2022, Mașa a desenat o imagine cu rachete rusești trase asupra unei familii ucrainene și a scris „Nu războiului” și „Glorie Ucrainei” în timpul orei de desen. Conducerea școlii a chemat poliția.

Un tribunal din regiunea Tula, la sud de Moscova, l-a condamnat marți pe Moskaliov la doi ani de închisoare pentru o serie de postări online împotriva războiului. Dar el a reușit să fugă din arestul la domiciliu, la care fusese condamnat la începutul acestei luni, în noaptea dinaintea audierii, potrivit unui purtător de cuvânt al instanței.

Mașa a fost trimisă la un orfelinat când tatăl ei a început arestul la domiciliu.

Mașa i-a spus tatălui ei în scrisoare că „totul este în regulă cu mine, te iubesc foarte mult și știu că nu ești vinovat de nimic, eu sunt mereu alături de tine și tot ceea ce faci este corect”.

„Sper, nu, știu că nu vei renunța, ești puternic, suntem puternici, suntem puternici, putem, și mă voi ruga pentru tine și pentru noi, tată… Pot spune că sunt mândră de tatăl meu”, a continuat ea.

„Nu vreau să scriu despre sănătatea și starea mea de spirit, nu vreau să te supăr, dar am înțeles că adevărul amar este mai bun decât minciuna dulce”, a adăugat ea.

Ea încheie scrisoarea cu un semn de pace. Descriindu-și tatăl ca fiind eroul ei, ea a spus: „Îți voi oferi acest pandantiv ca fiind cea mai curajoasă persoană din lume!”.

Întrebat despre acest caz, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că nu poate comenta, deoarece este decizia instanței.

„Chestiunea poveștii cu copilul este complet diferită”, a susținut el. „Într-adevăr, starea de lucruri cu îndeplinirea îndatoririlor părintești și cu asigurarea traiului copilului este foarte deplorabilă”.

„Acolo totul este mult mai complicat, nimic nu este atât de simplu”, a spus Peskov.

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *