Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, afirmă că Ucraina deține „informații” potrivit cărora Kremlinul este responsabil pentru moartea fondatorului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin. Zelenski l-a menționat public pe președintele rus Vladimir Putin în acest context, scrie BBC.
„Putin este spulberat – ca persoană, ca politician. El l-a ucis pe Prigojin – cel puțin avem astfel de informații”, a declarat președintele Ucrainei în cadrul unui summit, la Kiev.
Președintele Zelenski a precizat că, pentru Ucraina, moartea lui Prigojin echivalează cu „un terorist mai puțin”.
„Moralul rușilor a scăzut pentru că se ascundeau în spatele wagnerienilor” care erau aruncați „în față” în asalturile împotriva soldaților ucraineni. „Cred că au pierdut această protecție, ascunzându-se în spatele vieții mercenarilor, a wagnerienilor. Este cu siguranță un plus pentru noi”, a subliniat el.
Președintele Ucrainei nu a precizat pe baza căror date s-a ajuns la concluzia că Putin ar putea fi implicat în moartea fondatorului Wagner.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în data de 25 august, răspunzând la o întrebare a BBC, a calificat drept „minciună absolută” declarațiile reprezentanților țărilor occidentale care susțin că Prigojin ar fi putut fi ucis „la instrucțiunile Kremlinului”.
Articol preluat de la: www.g4media.ro