AnalizeCoronavirus

Zona euro, prima victimă a crizei globale din acest an

3 minute necesare pentru a citi articolul

Coronavirusul aruncă planeta într-o recesiune severă. PIB-ul mondial se va contracta cu 5,2% în acest an. O cifră niciodată atinsă de la ultimul război mondial încoace, susține Banca Mondială. Zona euro ar urma să vadă o contracție a creșterii de 9,1%.

De zeci de ani nu s-a mai întâlnit așa ceva în economia globală. Pandemia de coronavirus, care a dus la peste 400.000 de decese la nivel mondial și care, timp de două luni, a paralizat jumătate de planetă, va duce anul acesta la o contracție de 5,2% în creșterea mondială. Dublul șoc înregistrat de cerere și ofertă, dezorganizarea lanțurilor de aprovizionare și anihilarea multor sectoare a dus la „cea mai gravă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial”, după cum specifică Banca Mondială în ultimele sale prognoze.

Nimeni nu a fost ocolit de criză, dar țările industrializate au plătit – cu un -7% prognozat – un preț mult mai greu decât economiile emergente (-2,5%). Dintre acestea din urmă, cele mai afectate au fost țările al căror sistem de sănătate nu a fost suficient de puternic pentru a absorbi numărul de persoane infectate, cele care depind în mare măsură de turism sau de exportul de materii prime. Pe scurt, șocul suferit de criza Covid -19 este cea mai puternică recesiune economică din ultimii șaizeci de ani.

Pesimism în zona euro

În această etapă, instituția de la Washington este deosebit de pesimistă în ceea ce privește zona euro, a cărei creștere ar trebui să scadă cu 9,1% în acest an, ceea ce este mult mai rău decât ce înregistrează Statele Unite, Japonia și Rusia, trei țări în care declinul ar fi limitat la aproximativ 6%.

China, țara în care a început epidemia, dar unde activitatea a fost reluată în martie, abia a evitat recesiunea. Potrivit experților Băncii Mondiale, China ar putea înregistra o creștere de 1% în acest an, ceea ce constituie cea mai slabă performanță de zeci de ani.

Fragilitatea Americii Latine

Deosebit de fragilă, America Latină, unde Brazilia, Peru și Chile încă se luptă cu pandemia, ar urma să experimenteze în 2020 o contracție a PIB-ului de 7,2%, cu mult înaintea Africii sub-sahariene (-2,8%) și Asiei de Sud (-2,7%).

Faptul nu este surprinzător: zona Asia-Pacific ar trebui privită ca un elev bun, care și-a limitat scăderea PIB-ului la 0,5%.

Circa 100 de milioane de oameni trăiesc în sărăcie extremă

Consecința imediată a acestei recesiuni masive este o scădere a venitului pe cap de locuitor (-3,6%), ceea ce va face ca milioane de oameni să cadă în sărăcie extremă. Pentru multe țări, aceasta este prima dată din 1870 încoace când venitul pe cap de locuitor a fost redus.

Este posibil și ca impactul închiderii școlilor în multe țări să fie resimțit pe termen mediu. „Acestea sunt perspective deosebit de sumbre, efectele acestei crize probabil vor fi durabile și profunde”, a declarat Ceyla Pazarbasioglu, economist și vicepreședinte al Băncii Mondiale.

„Este necesar să stăm uniți pentru a reîncepe pe temeliile solide” și, astfel, a împiedica mulți să cadă în sărăcie extremă, a insistat ea. În aprilie, Banca Mondială a estimat că 16 milioane de persoane erau în pericol; acum se bazează pe o gamă de până la 100 de milioane de oameni, a declarat Ceyla Pazarbasioglu în timpul unui briefing de presă.

Posibil recul în 2021

Cu excepția cazului în care va apărea o nouă criză, o rază de speranță apare pentru 2021, cu o posibilă revenire așteptată, favorizată de planurile de stimulare puse în aplicare, de exemplu în Statele Unite. Dacă, per ansamblu, acest lucru ar trebui să se traducă într-o creștere de 4,2%, recuperarea activității ar trebui să fie marcată în special în țările industrializate (+ 3,9%).

Economiile în curs de dezvoltare, la rândul lor, ar urma să experimenteze o creștere de 4,6%, China putând reveni la nivelurile sale anterioare crizei, cu + 6,9%.

Dar în această etapă, în care mai multe zone, inclusiv America Latină, Rusia sau India, încă se luptă cu pandemia, Banca Mondială avertizează că viitorul rămâne „extrem de incert”.

Un scenariu mai întunecat prevede chiar o contracție de 8% în 2020 (-5% pentru țările emergente), urmată anul viitor de o redresare foarte ușoară (+ 1%).

Sursa: Les Echos / Autor: Michel De Grandi / Traducerea: Ruxandra Lambru (Rador)

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *