Anchete

CCR judecă pe 26 iulie sesizările Înaltei Curți pe legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat

1 minute necesare pentru a citi articolul

Curtea Constituțională (CCR) a anunțat vineri că va judeca în ședința din 26 iulie cele două sesizări înainte joi de Înalta Curte de Casație și Justiție privind legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat.

Guvernul ar urma să ceară CCR să analizeze mai devreme sesizările depuse de Înalta Curtea, potrivit surselor G4Media.

De ce e important pentru guvern ca CCR să se pronunțe mai devreme? Pentru că reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR, iar executivul nu poate depune Cererea 3 de plată din PNRR fără să fi îndeplinit acest jalon. Dacă CCR decide că există prevederi neconstituționale în lege, Parlamentul trebuie să dezbată din nou actul legislativ. Cu cât mai mult durează întreaga procedură, cu atât se amână Cererea 3.

Înalta Curte a anunțat joi că va contesta la Curtea Constituțională în întregime legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat. Decizia a fost luată în unanimitate.

În privința legii pensiilor speciale, Înalta Curte reclamă, între altele, încălcarea articolelor constituționale privind independența justiției și statul de drept, privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și încălcarea principiului egalității în drepturi.

Înalta Curte este una dintre instituțiile care pot sesiza CCR în legătură cu acte normative aprobate de Parlament.

Înalta Curte este condusă de Corina Alina Corbu.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.