Anchete

”Distanțarea socială nu este respectată în toată Suceava, dezordine girată de fost conducere DSP, relație încordată a conducerii spitalului cu personalul”

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, într-un interviu pentru Digi24, că motivele pentru care Suceava a devenit un focar de infecție cu coronavirus sunt legate atât de probleme legate funcționarea sistemului  sanitar în județ, precum și de atitudinea generală a populației care nu a respectat normele de prevenție

”Nu era respectată distanțarea socială în spital după cum nu era respectată în toată Suceava (…) Sunt oameni pe stradă, nu poartă mască sau o poartă incorect”, a spus Nelu Tătaru, după cele două vizite făcute la Suceava.

Pe lângă afluxul mare de persoane venite din străinătate, o cauză importantă este că un număr mare de pacienți nu au declarat acest lucru, iar efectul a fost amplificat de faptul că nu au fost tratate neglijent normele de siguranță în interiorul sistemului.

”Această dezordine a fost girată de fosta conducere a DSP  Suceava, a fost și o relație încordată a fostei conduceri a Spitalului Județean cu personalul. S-au făcut anchete epidemiologice la un  moment dat și s-a pierdut șirul”, a mai spus Tătaru.

Ministrul a estimat că măsurile luate pentru remedierea situației își vor arăta rezultatele abia peste două săptămâni. ”Managementul militarizat va trebui asigurarea normelor și precauțiilor. Ele existau și înainte, dar nu erau puse în practică”, a conchis Tătaru.

Foto: Nelu Tătaru (Inquam Photos/ George Călin)

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *