Anchete

Parlamentul majorează pedepsele doar pentru protestatarii violenți până la 5 ani de închisoare

2 minute necesare pentru a citi articolul

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de cameră decizională, amendamente care prevăd creșterea pedepselor până la 5 ani de închisoare doar pentru persoanele care tulbură ordinea și liniștea publică prin violență, potrivit proiectului pus la dispoziție de PNL.

În ceea ce privește persoanele care tulbură ordinea și liniștea publică fără acte de violență, ci prin ”amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor”, pedeapsa rămâne precum în legislația actuală: închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Laura Ștefan (Expert Forum) a criticat formularea ”amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor”, arătând că este ”una vagă pentru o normă penală și care lasă organului de anchetă o marjă mare de apreciere, este o întoarcere în timp”, potrivit Europa Liberă.

Inițial, proiectul de lege inițiat chiar de ministrul de Interne Lucian Bode și premierul Nicolae Ciucă prevedea înăsprirea pedepselor pentru toate actele de tulburare a ordinii și liniștii publice – cu sau fără violență.

Societatea civilă a respins vehement proiectul inițial și a arătat că modificările dorite de cuplul Bode – Ciucă ar inhiba protestele democratice.

50 de organizații neguvernamentale și grupuri de cetățeni au transmis în 27 martie o scrisoare deschisă adresată senatorilor prin care le cer să respingă creșterea pedepselor pentru unele fapte care duc la tulburarea ordinii și liniștii publice, în special în contextul unor adunări publice, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanții societății civile arată că inițiatorii Nicolae Ciucă și Lucian ”doresc o limitare gravă a spațiului civic, inacceptabilă într-un stat democratic, instituind circumstanțe agravante pentru atingeri grave aduse demnității persoanelor dacă fapta este săvârșită de către două sau mai multe persoane împreună, eliminând posibilitatea sancționării cu amendă și crescând pedepsele”.

”Considerăm că eliminarea sancțiunii cu amendă și creșterea pedepselor pentru tulburarea liniștii publice prin atingere adusă demnității persoanelor la 5, respectiv 7 ani, este complet disproporționată și inacceptabilă într-un stat democratic”, arată semnatarii apelului.

Pe scurt, dacă în cadrul unei adunări publice sunt scandate lozinci ce sunt considerate ofensatoare, persoanele care au scandat lozincile sunt pasibile de închisoare între doi și șapte ani. Așa cum se arată și în avizul nefavorabil emis de Consiliul Economic și Social pedeapsa devine echivalentă cu cea pentru ucidere din culpă.

”Inițiatorii nu demonstrează necesitatea modificărilor cu o analiză bazată pe cazuistică. Nu există în expunerea de motive nicio statistică cu privire la numărul de situații de tulburare a ordinii publice, în care actuala legislație să nu fie suficientă pentru a pedepsi corespunzător făptașii. Modificarea Codului Penal are un puternic efect asupra exercitării drepturilor fundamentale ale omului. Cu toate acestea, propunerea de modificare nu conține o analiză cu privire la impactul asupra drepturilor omului, așa cum prevede Legea 24/2000. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător pentru noi, cu cât, o dată în plus, vedem că legislația națională care vizează exercitarea dreptului de organizare și participare la adunări publice este fundamentată strict din perspectiva polițienească, fără nicio considerație pentru drepturile constituționale”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *