Anchete

Principalul suspect al dublului asasinat de la Timișoara a fost prins

1 minute necesare pentru a citi articolul

Principalul suspect al dublului asasinat de la Timișoara a fost prins, joi seară, conform surselor G4Media.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a confirmat joi seară, la Antena 3, că bărbatul a fost reținut.

Polițiștii au făcut apel la populație pentru prinderea presupului criminal al celor doi bătrâni din Timișoara. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, 1.80 înălțime, păr brunet, nebărbierit, purta pantaloni scurți, închiși la culoare, bluză de trening cu glugă gri și un rucsac, posibil să fie rănit la mâna dreaptă (purta un bandaj improvizat), precizează Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii au transmis portretul robot al presupusului criminal și cer ajutorul populației pentru a-l prinde. Detalii aici.

Marți seara, cei doi bătrâni, în vârstă de 75 și 78 de ani, stăteau de vorbă la telefon cu unul dintre nepoți care locuiește în Germania, când, la un moment dat, au auzit zgomote în casă. Au apucat să îi spună nepotului că cineva a intrat peste ei, s-au auzit niște zgomote, apoi s-a așternut liniștea. Detalii aici.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.