Anchete

Un asistent de la Spitalul Floreasca din Capitală a fost reținut de poliști, acuzat că a furat de la serviciu 2000 de măști și dezinfectant. El va fi propus pentru arestare preventivă

1 minute necesare pentru a citi articolul

Un asistent de la Spitalul Floreasca din Capitală este acuzat de polițiști că a furat din magazia unității sanitare 2000 de măști și recipiente de dezinfectant pe care ulterior le-a vândut unor persoane, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. După ce a fost identificat de oamenii legii, bărbatul a returnat 550 de măști de protecție.

Comunicatul Poliției Capitalei

”La data de 03 04 2020 polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus in aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat suspect într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de furt.
Cel în cauză a fost depistat în județul Teleorman si condus la audieri. Totodată au fost puse in executare și două mandate de percheziție domiciliară, unul la locuința bărbatului și la locul său de muncă, în spațiul său destinat ca vestiar. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că in data de 29 03 2020, in afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns in depozitul și ulterior in magazia unității sanitare unde are locul de muncă, și de unde ar fi sustras 2000 de măști și recipiente de dezinfectant , pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice. Au fost identificate și restituite de către suspect un număr de 550 măști de protecție. Față de cel în cauză a fost luată masura reținerii pe o perioada de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de Secția 1 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.”

 

Sursa foto: Pixabay.com

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *