Anchete

VIDEO ÎPS Teodosie spune că numai bisericile sunt închise din cauza COVID-19 și vrea ca acestea să fie deschise credincioșilor pentru slujba de Înviere/ Autoritățile prevăd o creștere a infectărilor de Paște, după întoarcerea românilor din străinătate

1 minute necesare pentru a citi articolul

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis, joi, că ”nădăjduiește” ca bisericile să fie deschise, iar credincioșii să poată participa la slujbă în noaptea de Înviere din 19 aprilie. Ierarhul susține că propune acest lucru după ce a observat că ”există locuri în societate unde cetățenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranță medicală”:

”Iată, numai bisericile sunt închise. Celelalte instituții primesc câte unul, la distanță, dar nu resping pe nimeni. Nădăjduim să găsim înțelegere că, apropiindu-se cea mai mare sărbătoare, care ne dă tuturor lumină și viață de la cei mai de sus la cei mai de jos să o avem cu Lumină și cu Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie (…)”, a transmis ÎPS Teodosie printr-un mesaj video publicat de Radio Dobrogea pe pagina de Facebook.

”IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nădăjduiește ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Paști, cu respectarea normelor de siguranță medicală. Mesajul vine în contextul în care ierarhul a observat că există alte locuri în societate unde cetățenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranță medicală, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului”, au transmis și reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

ÎPS Teodosie a fost criticat în spațiul public după ce a continuat să împărtășească enoriașii folosind aceeași linguriță deși autoritățile luaseră deja măsuri stricte împotriva răspândirii COVID-19.

Totodată, miercuri, Sfântul Sinod, forul suprem al Bisericii Ortodoxe din Grecia, a anunțat că bisericile vor rămâne închise pe toată durata sărbătorilor de Paşte, din cauza pandemiei de COVID-19. Sfântul Sinod a declarat că „înţelege pe deplin neliniştea Republicii Elene în această perioadă crucială”. Biserica Ortodoxă din Grecia i-a invitat pe credincioşi să se roage acasă la ei şi a dat asigurări că va putea „transmite Sfânta Liturghie folosind mijloacele oferite de noile tehnologii”.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *