ArticolePolitica

124.493 de persoane fizice și juridice au beneficiat de măsura suspendării ratelor bancare cu până la 9 luni

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a precizat că un număr de 126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor bancare.  Termenul până la care se mai poate solicita suspendarea plăţii ratelor bancare a fost extins până în 15 iunie, a mai anunțat Cîțu, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Guvernul a aprobat, în aprilie, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020, relatează Agerpres.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

„26.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor. Am decis astăzi să prelungim perioada de solicitare a suspendării până la 15 iunie 2020. În timp ce psd-ul ameninţă cu moţiune de cenzură şi aruncarea României în haos, noi facem lucruri fantastice pentru români!”, scrie Cîţu joi seara, pe pagina sa de Facebook.

Sursa Foto: InquamPhotos/Octav Ganea (Florin Cîțu)

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *