Articole

30 de experţi electorali internaţionali vor observa alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova / Cât au cheltuit partidele politice în campania electorală

2 minute necesare pentru a citi articolul

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anunţat, sâmbătă, că a acreditat 30 de experţi electorali internaţionali, din partea a zece autorităţi electorale străine, pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate de duminică, se arată într-un comunicat de presă al CEC, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, experţii electorali provin din Ucraina, România, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Georgia, Turcia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâstan.

„Eforturile autorităţilor Republicii Moldova de a desfăşura un scrutin anticipat, în condiţiile mai multor provocări, au fost înalt apreciate de colegi. Aceştia s-au arătat interesaţi de activitatea organelor electorale, funcţionarea sistemelor informaţionale gestionate de CEC, de asigurarea transparenţei finanţării campaniei electorale desfăşurată de candidaţi, de stabilirea şi aplicarea regulilor legate de situaţia pandemică”, precizează CEC.

Oficialii CEC susţin că, pe parcursul zilei de duminică, „experţii electorali vor observa desfăşurarea procesului electoral în câteva circumscripţii electorale, vizitând mai multe secţii de votare”.

Partidele şi alianţele electorale participante la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Republica Moldova au cheltuit în campania electorală peste 43 de milioane de lei moldoveneşti, echivalentul a două milioane de euro, a anunţat, sâmbătă, Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CEC, sumele au fost centralizate pe baza rapoartelor privind finanţarea campaniei primite de autoritatea electorală din Republica Moldova până vineri, când a fost ultima zi de campanie.

Din cei 23 de competitori electorali, cinci au informat CEC că nu vor avea cheltuieli de campanie electorală şi, prin urmare, nu au deschis un cont bancar special prin intermediul căruia să efectueze plăţi cu caracter electoral.

Raportul CEC arată că suma cea mai mare, de 13,7 milioane de lei, a fost cheltuită de Blocul electoral „Renato Usatîi”, urmat de Partidul Acţiune şi Solidaritate, cu 6,4 milioane de lei, şi de Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, cu 6,39 milioane de lei. De asemenea, Partidul Politic „Şor” a cheltuit 5,3 milioane de lei, Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr” 1,56 milioane de lei, iar Partidul Democrat din Moldova 1,31 milioane de lei.

Rapoartele centralizate de CEC arată că numărul total de donatori din campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate a fost de 3.484. Din totalul donatorilor, 3.019 au fost persoane fizice de pe teritoriul ţării, 409 persoane fizice din afara ţării şi 56 de persoane juridice.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *