
Procesul de vot în Camera Reprezentanților din SUA s-a încheiat favorabil pentru Ucraina, având în vedere că a fost aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari, vital pentru rezistența în războiul cu Rusia, relatează BBC. Votul fusese amânat luni de zile de către republicani, pentru că o parte dintre ei insistau ca banii să fie folosiți pentru securizarea graniței dintre SUA și Mexic. Zelenski a reacționat imediat mulțumind Statelor Unite și exprimându-și speranța că proiectul de lege va fi susținut și în Senat pentru ca mai apoi să fie trimis pe biroul președintelui Joe Biden.
Ucraina, care se bazează în mare măsură pe armele occidentale, are nevoie disperată de acest ajutor în timp ce se luptă cu invazia Rusiei.
Soldații ucraineni au tot mai puțină muniție, fiind nevoiți să raționalizeze obuzele pe câmpul de luptă.
Vor avea loc voturi separate pentru un pachet de ajutor pentru Israel și pentru Taiwan, pentru a descuraja agresiunea chineză, mai transmite BBC.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a reacționat la scurt timp după aflarea veștii că americanii au aprobat ajutorul militar important pentru Ucraina.
„Sunt recunoscător Camerei Reprezentanților Statelor Unite, ambelor partide, și personal președintelui Mike Johnson pentru decizia care menține istoria pe drumul cel bun. Democrația și libertatea vor avea întotdeauna o semnificație globală și nu vor eșua niciodată atâta timp cât America ajută la protejarea lor. Legea vitală de ajutorare a Ucrainei, adoptată astăzi de către Camera Reprezentanților SUA va împiedica extinderea războiului, va salva mii și mii de vieți și va ajuta ambele noastre națiuni să devină mai puternice. Pacea și securitatea echitabile pot fi obținute doar prin forță. Sperăm că proiectele de lege vor fi susținute în Senat și trimise pe biroul președintelui Biden. Vă mulțumim, America”, a transmis Zelenski.
Articol preluat de la: www.g4media.ro