ArticolePolitica

Am intrat într-un partid și m-am trezit într-o Alianță, alături de persoane care nu-mi reprezintă ideile doctrinar politice

2 minute necesare pentru a citi articolul

Sorin Nicolae Trif, stabilit la sfârșitul anului trecut de USR Alba drept candidat la funcția de primar al orașului Câmpeni, a anunțat pe contul său de Facebook că se retrage din politică.  Trif sugerează că ar fi deranjat de alianța dintre USR-PLUS. El a i-a îndrumat pe susținătorii săi inițiali să-l sprijine pe candidatul PNL, Cristi Pașca.

„Este clar și evident că mă retrag din viața politică, dar doresc electoratului din Câmpeni să susțină ceea ce ar fi mai bine pentru comunitate… Orice împotriva PSD! Asta ca să nu mai vorbim de jegurile PLUS. Cristi Pașca (candidatul PNL – n.red), din partea mea, îți doresc mult succes” a scris Sorin Nicolae Trif, conform alba24.ro

Trif a confirmat pentru publicația din Alba că e deranjat de partidul cu care USR are o alianță formalizată recent la Tribunalul București.

„M-am înscris în USR și în politică din convingerea că astfel pot schimba în bine comunitatea din care fac parte. Câmpeniul are nevoie de o nouă administrație care să-l reclădească pe fundamentele valorilor europene în care legea, responsabilitatea și competența să nu fie negociabile. De la bun început am făcut opoziție actualului primar PSD și am căutat soluții pentru scoaterea orașului Câmpeni din sărăcie și izolare. Acest proiect urma să-l prezint comunității în campania electorală din postura de candidat validat al USR la Primăria Câmpeni. Din păcate, acțiunile subversive ale așa-zișilor aliați din PLUS pentru înlăturarea mea și decredibilizarea filialei USR Câmpeni prin faptul că nu PSD este adversarul, m-au determinat să demisionez din USR”, a spus Trif.

„Am intrat într-un partid și m-am trezit într-o Alianță, alături de persoane care nu-mi reprezintă ideile doctrinar politice. Probabil ca sunt un caz atipic politic, un credul și un naiv care credeam că prin sinceritate aș fi putut educa potitic cât de cât un electorat captiv roșu, cea mai nociva zona din județ, a mai adăugat Trif, conform alba24.ro

De cealaltă parte, președintele USR Alba, Beniamin Todosiu, a transmis că este dezamăgit de gestul fostului său coleg.

„Am citit cu dezamăgire și tristețe reacțiile publice ale fostului coleg din USR Câmpeni, Sorin Nicolae Trif, și modul în care acesta și-a jignit colegii din Alianța USR – PLUS Câmpeni prin cuvinte greu de reprodus. Este o atitudine de netolerat și o atitudine care nu îi face cinste unui om care ni s-a alăturat pe motivul că are principii solide și crede că poate face politică într-un alt mod. De aceea am spus că Sorin Nicolae Trif este fostul nostru coleg, nu pentru că l-am exclus din USR, ci pentru că mă gândesc că, înaintea acestei ieșiri publice, a făcut un act de bărbăție și demnitate semnându-și demisia din partidul în care nu se mai regăsește. În numele echipei USR – PLUS Alba îl rog pe fostul meu coleg să încerce să se abțină de la comentarii publice și jigniri, iar, dacă crede cu adevărat în valorile despre care am discutat de multe ori în întâlnirile noastre, să vină să mă privească în ochi în momentul în care îmi va înmâna demisia din USR”, a comentat Beniamin Todosiu.

Citește textul pe alba24.ro

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *