Articole

Ambasadorul Israelului în Republica Moldova așteaptă reacțiile autorităților de la Chișinău, după comentariile jignitoare ale deputatei Partidului ŞOR, Marina Tauber

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Joel Lyon, şi-a exprimat nemulţumirea duminică după comentariile deputatei Partidului ŞOR, Marina Tauber, care a afirmat că (preşedintele) „Maia Sandu, susţinută de UE, comite un genocid împotriva evreilor”, cerând autorităţilor de la Chişinău o reacţie clară în legătură cu această declaraţie, transmite Deschide.md.

„Comentariile jignitoare făcute de Marina Tauber, membru al Parlamentului Republicii Moldova şi vicepreşedinta Partidului ŞOR, sunt inacceptabile. Folosirea Holocaustului pentru a justifica acuzaţii false intră sub incidenţa TheIHRA (Alianţa Internaţională pentru Comemorarea Holocaustului) a definiţiei antisemitismului. În calitate de ambasador al Israelului şi copil al unui supravieţuitor al Holocaustului, condamn aceste comentarii şi îndemn guvernul Republicii Moldova să acţioneze împotriva tuturor formelor de denaturare şi negare a Holocaustului, mai ales atunci când acestea provin de la reprezentanţi ai parlamentului”, a scris diplomatul pe contul său de Twitter.

Deputata Marina Tauber a făcut o declaraţie în acest sens după ce Consiliul European a elaborat documentul prin care propunea ca mai mulţi politicieni controversaţi din Republica Moldova să fie sancţionaţi pentru destabilizarea Republicii Moldova. Pe listă au fost incluşi controversatul oligarh Ilan Şor, fondatorul partidului care îi poartă numele, Marina Tauber, vicepreşedinta acestui partid, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc, rusul Igor Ceaika, cofondatorul Uniunii de afaceri moldo-ruse condusă de fostul preşedinte socialist Igor Dodon, relatează Agerpres.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.