Articole

Biden anunţă că a vorbit cu premierul chinez Li Qiang la summitul G20, despre stabilitate şi Sudul Global

2 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele american Joe Biden a dezvăluit că a discutat la summitul G20 de la New Delhi cu reprezentantul preşedintelui Chinei, premierul Li Qiang, acestea fiind discuţiile la cel mai înalt nivel ale Washingtonului cu lideri chinezi avute în ultimele luni, relatează Reuters potrivit news.ro

„Echipa mea, personalul meu se întâlneşte în continuare cu oamenii preşedintelui Xi şi ai cabinetului său”, a declarat duminică Biden reporterilor. „M-am întâlnit astăzi în India cu persoana sa nr. 2”, a adăugat preşedintele SUA, referindu-se la premierul chinez Li Qiang, care a participat la summitul anual G20 de la New Delhi reprezentându-l pe preşedintele Xi Jinping.

Li Qiang şi-a preluat în martie funcţia în postul nr.2 de conducere a ţării.

Biden a precizat că a vorbit cu el despre stabilitate şi despre Sudul Global, expresie care desemnează ţările emergente, aflate preponderent în emisfera sudică. Întâlnirea nu fusese anunţată în prealabil de Casa Albă. Preşedintele a dezvăluit la Hanoi că s-a întâlnit cu premierul Li.

În capitala vietnameză, ceva mai devreme, Joe Biden convenise asupra unui acord de aprofundare a legăturilor cu Hanoi. Washingtonul încearcă să îşi consolideze reţeaua de aliaţi în Asia şi Pacific în faţa influenţei crescânde a Beijingului.

Economia chineză s-a confruntat cu dificultăţi din cauza lipsei de creştere economică manifestată pe plan global, dar Biden a spus că nu consideră că acest lucru ar determina Beijingul să ia măsuri pentru a schimba statu quo-ul Taiwanului autoguvernat. „Nu cred că acest lucru va determina China să invadeze Taiwanul”, a declarat Biden. „De fapt, dimpotrivă, probabil că nu are aceeaşi capacitate pe care o avea înainte”, a adăugat şeful Casei Albe.

Biden a insistat, de asemenea, că nu doreşte să „contreze” China, în condiţiile în care Washingtonul şi Beijingul se confruntă cu divergenţe tot mai profunde în ceea ce priveşte comerţul, securitatea şi drepturile. Washingtonul şi Beijingul se află în conflict pe o serie de probleme globale, iar Biden a acuzat China că încearcă să manipuleze ordinea internaţională după voinţa sa.

„Unul dintre lucrurile care se întâmplă acum este că China începe să schimbe unele dintre regulile jocului, în ceea ce priveşte comerţul şi alte probleme”, a declarat Biden într-o conferinţă de presă.

Washingtonul a investit masiv în construirea de alianţe ca parte a strategiei sale pentru Indo-Pacific, inclusiv în dialogul de securitate Quad cu India, Australia şi Japonia, precum şi în pactul Aukus cu Marea Britanie şi Australia. Dar Biden a insistat că Statele Unite nu caută să limiteze China, ci mai degrabă să stabilească reguli de bază clare pentru relaţii. „Nu vreau să îngrădesc China. Vreau doar să mă asigur că avem o relaţie cu China care este în regulă, toată lumea ştie despre ce este vorba”, a spus el.

Preşedintele chinez Xi Jinping a lipsit de la summitul G20, în condiţiile în care Beijingul şi Delhi au conflicte teritoriale şi de altă natură. Nici preşedintele rus Vladmir Putin nu a participat la summit, informează news.ro



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.