Articole

Câteva organizații civice cer extinderea votului prin corespondență pentru alegerile locale și, în cazul parlamentarlor, pentru persoanele cu domiciliul în România

3 minute necesare pentru a citi articolul

Câteva organizații civice ale românilor din străinătate solicită guvernului, într-o scrisoare deschisă, comunicarea datei alegerilor în următoarele două luni și extinderea votului prin corespondență pentru alegerile locale și pentru persoanele cu domiciliul în România la alegerile parlamentare. În prezent, pot vota prin corespondență doar românii din străinătate, la alegerile parlamentare și prezidențiale.

Potrivit site-ul votinstrainatate.ro, începând cu data de 1 aprilie 2020 și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, cetățenii români din străinătate pot opta pentru votul prin corespondență. Până în prezent au fost primite 647 de cereri pentru înscrierea în această procedură.

Prin completarea chestionarului, cetățeanul român își exprimă dorința să voteze prin corespondență la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020, urmând să fie radiat pentru acest scrutin din lista electorală permanentă din România și înscris în lista electorală permanentă pentru votul prin corespondență.

Inițiatorii demersului susțin că ”În contextul dat de actuala criză sanitară, organizarea alegerilor parlamentare la termen pune atât autoritățile, cât și alegătorii, în fața unor noi provocări. Votul prin corespondență reprezintă, din punctul nostru de vedere, o soluție sigură pentru desfășurarea votului în noile condiții”.

Redă mai jos scrisoarea deschisă semnată de organizațiile civice Asociația Rezist Zurich, Rezist WMW, Rezistenta din Diaspora și Rezist Lyon:

”Stimate domnule prim-ministru Orban, în numele semnatarilor și în vederea unei organizări eficiente a alegerilor parlamentare, vă rugăm să comunicați în următoarele două luni la ce dată vor avea loc alegerile. De asemenea, vă solicităm să folosiți impactul public asociat funcției dumneavoastră pentru a promova înscrierea la votul prin corespondență în rândul românilor cu domiciliul sau reședința în străinătate. Dacă timpul permite, recomandăm extinderea practicii votului prin corespondență pentru alegerile locale și pentru persoanele cu domiciliul în România la alegerile parlamentare.

Stimate domnule ministru de externe Aurescu, fără un sprijin concret din partea Ministerului de Externe și al misiunilor diplomatice, românii cu reședința sau domiciliul în străinătate nu vor afla în timp util despre necesitatea înscrierii la vot. Vă rugăm, deci, să coordonați, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente, o campanie de promovare a înscrierii la votul prin corespondență, atât în mediul online, cât și în presa clasică și internațională. Un procent mic de înscrieri la votul prin corespondență va afecta negativ misiunile diplomatice.

Misiunile diplomatice vor trebui să organizeze în condiții de distanțare socială un număr mare de secții de vot. Pe lângă problemele legate de securitatea secțiilor și a votului vor trebui respectate normele de distanțare socială și deciziile statelor gazdă. Situația sanitară din momentul votului va determina dacă alegătorii se vor putea deplasa în condiții de siguranță la secții sau nu. În aceste condiții, costurile organizării alegerilor în străinătate doar la secții vor fi semnificative. Ele vor fi suportate, în cele din urmă, de către noi, cetățenii plătitori de taxe și impozite.

Stimate domnule Mitulețu-Buică, rugăm Autoritatea Electorală Permanentă să susțină cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe o campanie de promovare a înscrierii la votul prin corespondență, atât în mediul online, cât și în presa clasică și internațională. Având în vedere că disfuncționalități semnalate de noi la procesul de înscriere la vot după alegerile prezidențiale nu sunt încă remediate, vă solicităm să le remediați până la mijlocul lunii iunie.

Stimate alegătoare, stimați alegători. Dacă aveți domiciliul sau reședința în străinătate, vă întrebați cum veți vota la alegerile locale și parlamentare. Astăzi nu știm cât de ușor ne va fi să mergem să votăm în țară. Nu știm, de asemenea, nici ce măsuri de distanțare vor fi în vigoare la sfârșitul acestui an în țările în care ne aflăm. Știm însă că votul prin corespondență este un sistem care ne permite să votăm bine și în condiții de distanțare socială.

Datele pe care le dăm Autorității Electorale Permanente sunt protejate de GDPR și nu sunt folosite cu alt scop decât organizarea votului. Pentru a fi siguri că votul ajunge la secție în timp util, îl putem trimite direct către ambasadă. Tot ce trebuie să facem este să avem o fotografie după un act de identitate românesc și un drept de ședere în țara de reședință și să ne înscriem pe formularul de mai jos:

https://www.votstrainatate.ro/VotCorespondenta

Împreună putem demonstra că democrația este mai puternică decât pandemia.”

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

 

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *