Articoleelevistirile pro tv

Ce au remarcat învățătorii la elevii români din clasele 1-4. Schimbarea influențată de telefoanele mobile

2 minute necesare pentru a citi articolul

Sunt zile cu emoții pentru 500.000 de elevi de școală primară, care trec – precum colegii de a opta – printr-o Evaluare Națională a cunoștințelor.  

Copiii din clasa a doua au dat deja o probă scrisă de comunicare și una de citire. Învățătorii spun, că din nefericire, cei din generația lor, au un vocabular mai sărac pentru că citesc puțin. În schimb, profită de lipsa de control a părinților și stau cu orele la jocuri pe calculator ori cu telefonul în mână.

Evaluarea Națională pentru clasele a doua, a patra și a șasea urmărește, statistic, evoluția generațiilor școlare până la admiterea în liceu. Ministerul Educației va colecta în premieră calificativele medii din fiecare clasă într-o aplicație digitală.

Elena Popica, director școală Alexandru Ioan Cuza: „N-ar trebui să aibă emoții, pentru că ele nu se trec în catalog. Aceste rezultate sunt utile pentru noi, cadrele didactice, ca să vedem parcursul lor”.

Cei mai mici candidați, de 8-9 ani, au cele mai multe probe. Pe lângă română, matematică și științe, au și un test de citire. Asta, pentru că un sfert dintre școlari încă citesc pe litere, în clasa a cincea. Responsabilii din educație vor să găsească sursa problemei. Care nu e obligatoriu, spun logopezii, competența învățătorului.

Citește și

elevi



Andreea Măcelaru, logoped: „Atașamentul excesiv față de gadgeturi, la copiii preșcolari și școlari, creează probleme în ce privește limbajul global, adică receptiv și expresiv, dar și atenția și concentrarea”.

Monica Creangă, învățătoare: Există o tendință de a găsi plăcere în telefon. În funcție de cât le permite familia, asta nu putem noi controla, ci doar recomandarea, așa cum spun specialiștii. Cât mai puțin, dacă se poate numai săptămânal, în weekend”.

Practic, copilul magnetizat de ecran citește, aproape întotdeauna, mult mai puțin. Are un vocabular mai sărac decât cititorii entuziaști, deși există soluții și pentru aceste situații.

Reporter: Mai știi cine te-a învățat să cauți în dicționar?

Elev: „Mama și profesorii”.

Reporter: Când?

Elev: „În clasa zero”.

Copilul care citește va folosi inconștient memoria fotografică pentru a reține ortogramele, mai eficient decât formulând propoziții. Psihologii le recomandă părinților să le facă și elevilor mari program de citit.

Iată câteva idei pentru un părinte ocupat, ca să-și ajute copilul să-și îmbunătățească performanța la matematică. Fac împreună o prăjitură. Copilul exersează noțiuni de măsurarea greutății și a timpului. Calculează suma gramajelor ingredientelor și le și reține ca pe o formulă de calcul. Taie o pâine, să ajungă câte două felii pentru fiecare membru al familiei. Și înmulțește câte trei bomboane pentru desert.

Anii trecuți, testele la matematică au arătat că la clasele a patra și a șasea, cele mai frecvente greșeli sunt la tabla înmulțirii și a împărțirii.

Articol recomandat de sport.ro


FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive

FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive

Articol preluat de la: stirileprotv.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *