Articole

Cel puţin opt state din UE susţin o repatriere a refugiaţilor sirieni, anunţă Ciprul

1 minute necesare pentru a citi articolul

Sursa foto: UNHCR/Ola Kabalan

Ciprul a anunţat vineri că face parte dintr-un grup de cel puţin opt state membre ale Uniunii Europene care doresc să fie create zone de securitate în Siria pentru a permite repatrierea refugiaţilor care au fugit din cauza războiului din ţara lor, transmite AFP, citată de Agerpres.

Insula mediteraneană, statul membru al Uniunii Europene cel mai apropiat geografic de Siria, a găzduit o conferinţă a ţărilor care susţin propunerea sa, la câteva zile după ce blocul comunitar european a dat undă verde Pactului pentru migraţie şi azil, o amplă reformă care înăspreşte controlul imigraţiei în Europa.

Celelalte ţări participante la conferinţă sunt Austria, Cehia, Danemarca, Grecia, Italia, Malta şi Polonia.

Aceste ţări şi Ciprul fac parte dintr-un grup mai larg de 15 state membre care au pledat de asemenea pentru ”noi soluţii” vizând transferarea migranţilor către ţări terţe.

Ministrul cipriot de interne, Constantinos Ioannou, a declarat într-un comunicat că după 13 ani de conflict în Siria ”este timpul ca UE să-şi redefinească poziţia” cu privire la această ţară.

”Stabilitatea în această ţară nu a fost restabilită integral, dar noi trebuie să accelerăm procesul şi să luăm toate măsurile necesare pentru a crea condiţiile care ar permite revenirea tuturor persoanelor în Siria”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.