Copreşedinta REPER Ramona Strugariu reacţionează la deflagraţia petrecută azi-noapte, în judeţul Vrancea, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 4 persoane, iar alte 5 sunt rănite, cu arsuri grave pe 40 – 65% din suprafaţa corpului.
„Incompetenţa şi corupţia ucid din nou. Explozia de la Călimăneşti a lăsat 4 familii îndoliate şi altele marcate pe veci de o tragedie pentru care nu au nicio vină. În aceste momente atât de grele, transmit condoleanţe familiilor celor 4 români ucişi azi-noapte în explozia de pe şantierul autostrăzii A7. Gândurile mele se îndreaptă către ei şi către celelalte victime, aflate în momentul de faţă sub îngrijiri medicale, cu arsuri de 40 până la 65% din suprafaţa corpului”, susține Ramona Strugariu într-un comunicat de presă.
Copreşedinta REPER cere transferul de urgenţă al victimelor în străinătate pentru a putea fi salvate şi pentru a nu le pune în pericol şi mai mult şansele de recuperare.
„Cer autorităţilor să fie transferate urgent victimele cu arsuri. Nu, nu suntem în stare să îi îngrijim acasă. Astăzi, domnule ministru Rafila, în 24h cel mai târziu. O luăm etern de la capăt. Să vedem ce faceţi când o să înceapă să ia foc spitalele cu instalaţii electrice vechi şi sub standardele de siguranţă pentru vieţile oamenilor”, adaugă Ramona Strugariu.
Din primele concluzii ale anchetei de la Călimăneşti, muncitorii au lovit din greşeală o magistrală de gaze care fusese îngropată la o adâncime de mai puţin de 1 metru sub nivelul primului strat al drumului de autostradă. Protocoalele de siguranţă spun negru pe alb că magistralele trebuie îngropate la cel puţin 1.8 metri adâncime, tocmai pentru a evita astfel de tragedii.
Copreşedinta REPER cere de asemenea explicaţii baronului PSD, Marian Oprişan, care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea 21 de ani, legate de modul în care s-a îngropat magistrala de gaz.
„Mai aveţi aer, domnilor? Ţara asta nu mai are. Nici familiile oamenilor nenorociţi de corupţie şi de prostie. Să răspundă cine a fost responsabil pentru lucrările inconştient efectuate la magistrală şi dacă aveau aviz Transgaz. Costă vieţi de oameni. Cum va plăti acest preţ? Cine plăteşte incompetenţa criminală şi lăcomia fără margini? Cade ţara pe voi. Şi nu vă pasă că oamenii plătesc, iar populiştii ne scot din Europa”, încheie deputata europeană Ramona Strugariu.
Articol preluat de la: www.g4media.ro