În țară și în Uniunea Europeană vor urma alegeri importante în 2024, românii având nu mai puțin de patru scrutinuri anul viitor. Mesajele propagate pe toate mediile online și audiovizuale vor fi cruciale pentru rezultatul acestor alegeri, așadar o miză uriașă pe impactul și regulile legate de generarea și transmiterea acestor mesaje.
G4Media organizează în data de 20 octombrie, la Teatrul Excelsior, conferința „Noile tehnologii, rețelele sociale și riscurile dezinformării”, cu scopul de a puncta riscurile și posibilele soluții legate de impactul instrumentelor de inteligență artificială generativă, în tandem cu influența rețelelor sociale, în super anul electoral care ne așteaptă.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Cine și cum: combaterea dezinformării care îndepărtează cetățenii de proiectul european”, sprijinit de Comisia Europeană și este gândit sub pe format „dialog cu cetățenii”, astfel ca o componentă esențială o reprezintă interacțiunea cu publicul din sală, prin intervenții directe și prin platforme interactive în timp real unde vor fi transmise comentarii și vor avea loc sesiuni de votare.
Speakeri:
Dan TĂPĂLAGĂ, jurnalist, G4Media (Welcome speech)
Marian VOICU, jurnalist, publisher Veridica.ro: moderator al evenimentului
Mircea NANCĂ, Stratcom Officer, Contact Point for Ukraine and Belarus, European Commission
Elisabeta MORARU, Country Director Google România
Ileana ROTARU, conferențiar universitar, Universitatea Vest, Timișoara
Bianca TOMA, director Centrul Român de Politici Europene
Veronica PLĂCINTESCU, Head of Public Relations, Oxygen PR
Bogdan MANOLEA, Director Executiv, Asociația pentru Tehnologie și Internet
Mircea TOMA, membru CNA (TBC)
Pentru a participa gratuit este necesară înscrierea prin acest formular (sau linkul de aici). Locuri limitate.
Confirmarea înscrierii și detalii exacte despre eveniment vor fi transmise la adresa de email indicată în formular.
ARGUMENT
Dezinformarea interferează grav în dezvoltarea societăților democratice din UE, în special în democrațiile mai noi sau mai vechi, dar fragile, din cauza corupției, a schimbărilor continue de guvern, a diferențelor culturale crescute între cetățeni și a fenomenului semnificativ de abandon școlar.
Știrile false nu reprezintă un fenomen nou și este utilizat pe scară largă de actorii statali și non-statali pentru a-și pune în aplicare propriile agende. Însă crizele din ultimii doi ani: COVID-19, războiul de Ucraina, urmat de criza de pe piața energiei, le-au oferit mediul perfect pentru a testa noi instrumente, au amplificat puterea de influență a narativelor false.
Mijloacele de prezentare și de propagare sunt tot mai sofisticate pentru a ajunge la publicul larg, în special la cei tineri.
Efectele dezinformării se resimt de la percepția cetățenilor față de structurile europene și internaționale (UE; NATO) până la aspecte cât se poate de concrete când vorbim despre sănătatea personală și a familiei, achiziții personale, stil de viață.
Este nevoie de implicarea activă a cetățenilor pentru a contracara dezinformarea, pentru a identifica în mod eficient sursele de încredere, pentru a izola dezinformarea și pentru a opri răspândirea informațiilor denaturate sau înșelătoare.
G4Media derulează, cu sprijinul Comisiei Europene, parte dintr-un consorțiu cu Freedom House România și alte organizații din România, Bulgaria și Italia proiectul „Cine și cum: combaterea dezinformării care îndepărtează cetățenii de proiectul european”.
G4Media este partener în cadrul unui consorțiu al cărui lider este Freedom House Romania, parteneri: Centrul Român de Politici Europene, AMAPOLA – Progetti per la sicurezza delle persone e della comunita Asociazione (Italia), Center for the Study of Democracy (Bulgaria).
Proiectul își propune să identifice și să explice publicului larg, prin intermediul unui conținut mediatic dedicat (analize, articole, alerte, verificări constante ale faptelor pe teme legate de UE – mass-media mainstream ann locale) și dezbateri cetățenești – care vizează publicul larg, comunitățile locale și/sau diaspora, tinerii – care sunt narațiunile, temele, actorii și canalele – interne și externe – prin care dezinformarea legate de acțiunile și politicile UE sunt promovate în discursul intern și/sau sau sunt ținta actorilor externi, dându-le posibilitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză și de a distinge în timp util între fals și corect, între informațiile false și cele false.
Implicarea cititorilor G4Media și a utilizatorilor acestor rețele este crucială, așa cum a reieșit și de la discuțiile anterioare. G4Media a derulat în luna iulie un concurs pe teme de fake news la care a invitat cititorii să transmită exemple de astfel de știri pe care le-au identificat, însoțite de explicații.
În martie 2023 G4Media a organizat dezbaterea „Filmul captivant al știrilor false și cum îl demontăm. Principalele teme anti-europene”, care a inclus un sondaj exclusiv cu percepția asupra principalelor narative anti-occidentale. De asemenea, think tank-ul Centrul Român de Politici Europene și Freedom House România au organizat în luna mai dezbaterea „Dezinformările anti-europene în România – impact și audiențe, actori și rețele de fake news”.
——–
Material publicat în cadrul proiectului „Cine și cum: combaterea dezinformării care îndepărtează cetățenii de proiectul european”, susținut de Agenția Executivă pentru Educație și Cultură (EACEA) cu atribuții delegate de Comisia Europeană.
Detalii despre proiect, AICI.
—-
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt însă ale autorilor și nu le reflectă în mod necesar pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol preluat de la: www.g4media.ro