Articole

De ce să o conteste? Ordonanţa este absolut constituţională

2 minute necesare pentru a citi articolul

Ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor locale şi europarlamentare este „absolut constituţională”, a afirmat, duminică, preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, menţionând că liderii Opoziţiei nu au motiv să ceară sesizarea Curţii Constituţionale, transmite Agerpres.

„De ce să o conteste? Pentru că ordonanţa este absolut constituţională. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, la sfârşitul mandatului, fiecare dintre aleşi, şi vorbim de preşedinţii de consilii judeţene, primari, aleşi locali sau consilieri judeţeni, aveau dreptul să candideze din partea oricărei formaţiuni politice îşi doreau. Prin această comasare am făcut în aşa fel încât să aducem alegerile locale la normalitate, pentru că ele s-au dus în toamnă pe situaţia de excepţie din anul 2020. Şi, mai mult decât atât, nu este deloc vorba despre traseism, pentru că, din momentul în care s-au înscris şi până în momentul în care se formalizează prin jurământ, nu se pot muta dintr-o parte în alta”, a spus Ciucă la Prima News, întrebat în legătură cu anunţul liderilor Dreptei Unite de a solicita Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanţa pentru comasarea alegerilor.

El a spus că nu are emoţii că acest proiect ar fi declarat neconstituţional.

Potrivit lui Ciucă, în ordonanţă „a fost implicarea personală a lui Marcel Ciolacu şi a conducerii celor două partide”.

Liderul PNL a precizat că preşedintele Klaus Iohannis nu s-a implicat în acest demers.

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European în data de 9 iunie. Conform articolului 33 al OUG, persoanele care deţin un mandat de ales local se pot înscrie în orice partid politic pentru a candida din partea acestuia la alegerile din 9 iunie, fără să le înceteze mandatul deţinut.

Liderii Dreapta Unită – Cătălin Drulă, preşedinte USR, Eugen Tomac, preşedinte PMP, şi Ludovic Orban, preşedinte Forţa Dreptei – au anunţat că vor depune, luni, la Avocatul Poporului, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor locale şi europarlamentare.



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.