Noua lege a pensiilor este una sustenabilă şi echitabilă, a declarat premierul Marcel Ciolacu, marţi seară, după întâlnirea coaliţiei de guvernare în cadrul căreia ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a prezentat proiectul noii legi, conform Agerpres.
„A fost prezentat noul proiect, noua lege a pensiilor, în interiorul coaliţiei. În primul rând, vreau să o felicit pe doamna ministru, având în vedere perioada scurtă pe care a avut-o de a închide noua lega a pensiilor, şi întreaga echipă din minister (…), pentru că au avut, concomitent, atât negocieri cu Banca Mondială, cât şi cu Comisia, eu impunând un ritm alert la Legea pensiilor. De fapt, era trecută ca jalon în cererea de plată nr. 4 (din PNRR – n.r.) astfel încât, în luna noiembrie, să pot negocia cu Comisia scoaterea acelui 9,4% din PIB definitiv în România. El este scos, este acceptată scoaterea de către Comisie, dar erau două opţiuni, să venim cu o nouă lege a pensiilor sustenabilă sau să vin cu alţi indicatori. Şi am evitat ceva subiectiv şi am venit cu o nouă lege a pensiilor. Ea cred că este, deja, pusă în transparenţă la Ministerul Muncii. (…) Vreau să mulţumesc şi domnului preşedinte Nicolae Ciucă, şi celorlalţi membri ai coaliţiei. De astăzi cu toţii am picat de acord că este o lege a pensiilor foarte bună, sustenabilă şi echitabilă”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.
El a precizat că după cele 10 zile de procedură de transparenţă, proiectul va intra în avizare în Guvern şi ulterior va fi transmis Parlamentului.
„Şi cred, în procedură de urgenţă, va trece sper până în data de 20 noiembrie şi va fi trimisă la promulgare”, a completat Ciolacu.
Acesta a precizat că, într-o primă fază, de la 1 ianuarie 2024, pensiile ar urma să fie mărite, potrivit actualei legislaţii, cu indicele inflaţiei, 13,8%.
„De la 1 ianuarie se aplică la toate pensiile din România o mărire de 13,8%, urmând iarăşi o mărire în cursul anului 2024, cred că pe data de 1 septembrie, când se termină toată procedura de recalculare a celor 4.765.000 de dosare de pensii”, a explicat Ciolacu.
Întrebat dacă şi pensiile speciale vor fi mărite cu 13,8%, el a răspuns că toate pensiile vor beneficia de această creştere.
„Este neconstituţional ca să ai altă abordare. A existat şi această propunere în interiorul coaliţiei de a nu se mări celor care au aceste pensii, dar în momentul acela intrăm într-o zonă de neconstituţionalitate şi cred că nu ne putem permite. Dar aceste inechităţi se închid odată cu recalcularea şi cu impozitarea. Nu va fi afectată nicio pensie. Au drepturi obţinute pe vechile legi. Toată proiecţia este pentru viitor. (…) Este exclus ca cineva să piardă vreun ban după recalculare”, a spus Ciolacu.
Articol preluat de la: www.g4media.ro