Articole

Discuţia nu trebuie să fie unde testăm antidrog, ci ce facem pentru a limita acest flagel

2 minute necesare pentru a citi articolul

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că un grup tehnic constituit din specialişti analizează cum se va desfăşura testarea antidrog a elevilor, dar a atras atenţia că preocuparea referitoare la locul unde se va efectua testarea antidrog trebuie orientată către limitarea acestui flagel a consumului de droguri, relatează Agerpres.

„Există în discuţie, în grupul tehnic constituit în contextul Planului comun de acţiune. Au fost o serie de dezbateri referitoare la cele mai potrivite locuri. Eu cred că, până la urmă, discuţia nu este despre unde testăm, ci discuţia ar trebui să fie despre ceea ce face fiecare instituţie implicată pentru a limita acest flagel, al dependenţei de droguri. În cazul Educaţiei, vorbim despre pregătirea cadrelor didactice pentru a educa la rândul lor elevii, pentru a vedea semnele dependenţei de droguri şi colaborarea cu alţi specialişti în sănătate, în apărare, în afaceri interne, pentru a limita accesul elevilor la substanţe interzise şi, evident, pentru a-i ajuta pe cei care sunt deja în situaţie de dependenţă”, a spus Deca, marţi, la Senat.

Întrebată despre pregătirea cadrelor didactice pentru a combate consumul de droguri, Deca a spus: „Avem deja o serie de acţiuni de informare, realizate în colaborare cu Centrele de evaluare şi de prevenţie antidrog. Ele se desfăşoară în fiecare toamnă. Avem un calendar accelerat. Există campanii pe care deja ministerul le-a lansat, în colaborare cu universităţile de Medicină şi Farmacie, cu societăţile studenţeşti, pentru a informa cu privire la riscurile dependenţelor. Un astfel de exemplu este «Fumatul nu te face mare», campanie pe care o avem deocamdată în Bucureşti şi în Ilfov tocmai ideea de a opri un tip de dependenţă care poate conduce la alte dependenţe mai grave”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că specialiştii din grupul de lucru constituit pentru a analiza fenomenul consumului de droguri resping testarea antidrog a elevilor în şcoli, soluţia avansată fiind realizarea acesteia într-un centru specializat.



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.